Zestrea populară, promovată în şezătoare la Grădina Botanică

Proiectul itinerant “Șezători în Țara Silvaniei” continuă cu o a treia ediție specială, la Grădina Botanică din Jibou, în 6 mai, de la ora 11.
Organizatorii pregătesc o șezătoare de lucru, dedicată celor care cos, în cadrul căreia participanţii vor descoperi, cu ajutorul specialiștilor și cercetătorilor de la Grădina Botanică, florile rare din flora sălăjeană, florile de măr și pajiștile din Transilvania, pentru care suntem recunoscuți în toată lumea. „Vom învăța tehnici diverse de coasere a acestora de la doamnele din atelierul de la Sălaj al brandului Mândra Chic – creator de zestre contemporană românească. Vom afla de la specialiști în etnografie și folclor, când și cum au intrat florile în portul sălajean care acum abundă de culoare și le vom reinterpreta pe piese de zestre contemporană, pentru a le retrimite la dum prin lume”, au precizat reprezentanţii Fundaţiei pentru Educație și Dezvoltare locală Agapis, care au gândit acest proiect.
Organizatorii îi provoacă pe cei interesaţi să ia parte la habă să scoată zestrea din lăzi sau dulapuri vechi, să poarte cu mândrie la habă cel puţin un element vestimentar autentic, despre care să poată povesti şi celorlalţi. Pentru că o altă componentă importantă a proiectului este redescoperirea bucătăriei autentice vechi, sălăjenii care merg la şezătoare sunt invitaţi să aducă cu ei ceva de-ale gurii, preparat după reţete vechi şi cu ingrediente locale. Şi pentru ca şezătoarea să fie completă, fiecare dintre participanţi trebuie să îşi aducă „lucru”, neapărat cu flori: o ie de brodat, un goblen, o cipcă sau orice altceva.
Şezătorile în Ţara Silvaniei aduc la un loc iubitorii de cultură populară sălăjeană, specialiști, meșteri, gastronomi, povestitori și instituții cu atribuții în promovarea cultural-turistică și de patrimoniu a Sălajului! Și de a crea și recrea noi produse locale pentru kitul cu Suveniruri autentice din Sălaj. Până acum s-au derulat două din seria celor 12 habe ale proiectului, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi la Bădăcin, în satul lui Iuliu Maniu.

Leave a Comment