Zeci de amenzi, date de jandarmi în ultima săptămână

Aproximativ 250 de jandarmi au acţionat, în ultima săptămână, la nivel judeţean, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, însumând, astfel, 80 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, în intervalul 8 – 12 martie, au mai fost executate şi opt misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, două misiuni la solicitarea operatorului de transport public local şi una în sprijinul unui executor jdecătoresc. „Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii sălăjeni au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cuantumul amenzilor fiind de 3.100 lei”, a explicat sursa citată.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, jandarmii au constatat şi trei fapte de natură penală, două infracţiuni constatate independent şi una în cooperare cu Poliţia.

Alte articole

One Thought to “Zeci de amenzi, date de jandarmi în ultima săptămână”

  1. Dacă vei începe să cultivi gânduri de prosperitate, imaginându-ţi că eşti un om foarte bogat înconjurat de un ocean de energie mentală şi înotând într-o mare a abundenţei, corpul şi mintea ta vor intra instantaneu pe vibraţia prosperităţii, iar tu vei începe să atragi literalmente, la fel ca un magnet, tot ceea ce îţi e necesar pentru a deveni bogat. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email
    vivydumitru@yahoo.com

Leave a Comment