Zalauanii lenesi, amendati pentru ca nu si-au curatat zapada

Zalauanii lenesi, amendati pentru ca nu si-au curatat zapada

Doua sanctiuni contraventionale si zece avertismente au aplicat inspectorii de control din cadrul Primariei Municipiului Zalau cetatenilor care nu s-au sinchisit sa-si curete zapada din fata imobilelor. De asemenea, politistii locali au dat somatii celor care nu au respectat prevederile hotararii de consiliul local, si anume pentru necuratarea zapezii sau a ghetii din fata imobilelor, a trotuarelor, spatiilor comune sau incinte.

Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan, aceste obligatii ale cetatenilor sunt cuprinse in Hotararea de Consiliul Local nr.170/2007. In perioada in care a nins abundent in municipiu, inspectorii de la Serviciul Corp Control au desfasurat activitati pentru verificarea cetatenilor daca au curatat zapada sau gheata de pe acoperisuri, trotuare sau rigole, din fata imobilelor, imediat dupa depunere. Urmare acestor verificari, au fost aplicate doua sanctiuni contraventionale si zece avertismente, a declarat purtatorul de cuvant.

Pentru necuratarea zapezii din fata imobilelor, sediului de firma etc., amenzile sunt destul de ridicate. Potrivit purtatorului de cuvant al Politie Locale Zalau, necuratarea zapezii sau a ghetii din fata imobilelor, trotuare, spatii comune sau incinte constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 140 la 250 de lei. In urma ninsorilor abundente din perioada 9-16 februarie, agentii politiei locale au inmanat somatii persoanelor fizice sau juridice de pe raza municipiului (proprietari sau chiriasi), prin care li s-a adus la cunostinta ca au obligatia sa intretina pe timp de iarna trotuarele din fata imobilelor. Pe aceasta cale facem apel la spiritul civic al cetatenilor si-i rugam sa dea dovada de intelegere si sa actioneze in conformitate cu prevederile legale, pentru a nu fi nevoiti sa apelam la aplicarea sanctiunilor contraventionale cu amenda, a precizat Trif. Potrivit acestuia, la inmanarea somatiilor, oamenii s-au conformat pentru inlaturarea zapezii de pe trotuare.

Leave a Comment