Zalăul, oraşul craterelor

Zalăul, oraşul craterelor

În urmă cu două săptămâni semnalam apariţia pe Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău a mai multor cratere pe carosabil. O nouă groapă s-a format, de ieri pe azi, de data aceasta, în apropierea clădirii care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean Sălaj, chiar la ieşirea din parcarea situată în vecinătatea sălii mari de şedinţe, spre Hotelul Porolissum. Lângă barieră, şi tot pe carosabil, un hău adânc de 50-70 de centimetri şi larg de 40 de centimetri aşteaptă sfidător să prindă în capcană vreun şofer neatent.

Văgăuna creată poate fi un loc deosebit şi totodată impresionant pentru cei care vor să studieze arheologia urbană modernă a Zalăului, pentru cei care vor să afle ce conducte trec prin zonă, şi cât de aproape este Valea Zalăului. Locul cu pricina ascunde o veritabilă secţiune în straturile de pământ recent plămădite şi evidenţiază cât de adevărată era vorba cuiva că românii au patentat asfaltul de unică folosinţă.

Şi mai mult, se vede clar că porţiunea a fost acoperită de mântuială şi că stratul de asfalt a fost aşternut în… gol. Dar îi pasă cuiva? Nici vorbă, la noi aşa trebuie să se lucreze pentru ca şi mâine să avem ceva de făcut, pentru ca nu doar astăzi să aruncăm banii pe fereastră – strânşi din buzunarul nostru al tuturor – unor firme care şi ele, săracele (!), trebuie să supravieţuiască.

Din cele aflate de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, groapa de la barieră va fi, până la urmă, remediată. Nu s-a precizat cu exactitate în cât timp va dispărea gaura din asfalt, însă sperăm că până atunci aceasta nu va evolua spectaculos şi nu va produce avarii autovehiculelor care trec prin zonă. OMS (firma care a executat lucrările la reţeaua de canalizare din Zalău, n-r.) nu a finalizat lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare pe str. Unirii. Săptămâna viitoare se va interveni pentru montarea (pozarea) unei porţiuni de conductă, pe traseul Banca Transilvania – Colegiul Naţional Silvania. În cel mult două săptămâni se vor executa lucrările de refacere pe str. Unirii, inclusiv în zona barierei, a precizat Manuela Ghiuruţan.

Leave a Comment