Vine “gerul Bobotezei”: temperaturi resimțite de până la -18 grade, în Sălaj

Anul 2019 debutează pe… minus, în Sălaj, cel puțin din punct de vedere meteorologic. Dacă primele trei zile din acest an s-au încadrat în limite acceptabile de temperatură, miercuri seara înregistrându-se în aproape toate zonele județului precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, sfârșitul primei săptămâni din acest an ne va aduce, din punct de vedere termic, surprize reci, chiar deosebit de reci, mai ales pe parcursul nopților.

Astfel, temperaturile din timpul zilei se vor situa, în Sălaj, în zilele de 5, 6, 7  și 8 ianuarie, între -2 și – 12 grade Celsius, iar noaptea, mercurul termometrelor va coborî până la temperaturi de -12  grade, chiar mai scăzute în unele zone, în special în nopțile de 5, 6, 7 și 8 ianuarie, însă temperaturile resimțite vor fi de până la -18 grade Celsius. Precipitațiile se vor manifesta pe arii restrânse, sub formă de ninsoare slabă, deși cerul va fi în această săptămână în permanență acoperit de nori.

Rafalele de vânt, de 35-40 kilometri pe oră, vor accentua disconfortul termic, făcând ca temperaturile resimțite să fie mai mici cu până la cinci grade Celsius. Cea mai scăzută temperatură din această iarnă va fi înregistrată, conform estimărilor Administrației Naționale de meteorologie, în noaptea de marți, 8 ianuarie, când mercurul termometrelor va coborî la Zalău și în majoritatea localităților sălăjene, până la -12 grade Celsius.

 

 

One Thought to “Vine “gerul Bobotezei”: temperaturi resimțite de până la -18 grade, în Sălaj”

  1. Anonim

    No amu ii amu!!!??

Leave a Comment