Desi frigul le ajunge pana la os, pe timp de iarna, oamenii strazii nu au unde sa-si petreaca timpul altundeva decat… pe strazi. Si tocmai in centrul municipiului Zalau s-au format cete de astfel de persoane care, de multe ori, deranjeaza cetatenii fie cerandu-le pomana, fie amenintandu-i ori aducandu-le injurii. Astfel ca, locatarii din zona solicita deseori ajutorul oamenilor legii, de altfel legati de maini tocmai prin lege, neputand decat sa dea amenzi scandalagiilor, amenzi care niciodata nu sunt platite. Prin urmare, oamenii strazii traiesc doar dupa legile lor nescrise.
Mai multi locatari din zona Casei de Cultura a Sindicatelor (CCS) Zalau ne-au sesizat despre faptul ca zilnic sunt agasati de oamenii strazii ce-si duc veacul, linistiti, tocmai in centrul municipiului. Spun ca sunt persoane care consuma alcool pe domeniul public sau aurolaci cu punga la gura si care, pe langa faptul ca trag de maneca unii trecatori, pe altii ii ameninta si injura. Ne e frica sa trecem pe acolo, deoarece ne cer bani, iar daca nu primesc, ne ameninta si ne injura. Nu se poate asa ceva. Trebuie sa ia cineva masuri pentru ca aceste persoane sa fie trase la raspundere, ne-a spus un locatar din Zalau, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
Reprezentantii Politiei Comunitare Zalau, responsabili cu asigurarea ordinii si linistii publice in municipiu, spun insa ca nu au un cadru legal pentru a face ordine intre oamenii strazii. Directorul adjunct al institutiei, Mircea Bara, ne-a declarat ca lucratorii din cadrul serviciului nu pot face nimic decat in cazul in care sunt sesizati de cetateni cu anumite aspecte privind tulburarea ordinii si linistii publice. Frecvent primim reclamatii despre oamenii strazii care se aduna in anumite zone din centrul municipiului si care deranjeaza cetatenii. Doar atunci putem interveni, persoanele in cauza fiind duse la sectie. Le identificam, iar daca este cazul, le aplicam sanctiuni contraventionale pentru conturbarea linistii publice. Insa amenzile nu sunt platite niciodata.
Sunt persoane fara niciun fel de venit, fosti elevi ai Scolii Nr.13, cu buletine ori carti de identitate in Zalau, dar fara domiciliu. Pe timp de noapte, acesti oameni ai strazii se adapostesc la Punctul Termic Nr.9 ori la Adapostul de Noapte din municipiu. Insa pe parcursul zilei, accesul in aceste adaposturi le este interzis, motiv pentru care se aduna in cete in mai multe locatii din centrul orasului: la intrarea in CCS Zalau, langa fostul Centru Militar sau in statia de autobuz Perla, a declarat Mircea Bara.
Potrivit acestuia, legile in vigoare nu prevad alte masuri pentru persoanele care obisnuiesc sa-si petreaca timpul pe strazile orasului, cu atat mai mult cu cat sunt cetateni ai orasului. Nu avem motive de interventie, aceasta este problema cu care ne confruntam. Este destul de greu sa faci ordine intre aceste persoane, mai ales ca justitia pare a fi de partea lor. Chiar zilele trecute, doi lucratori din cadrul serviciului s-au ales cu dosare penale, dupa ce o persoana amendata pentru cersetorie i-a dat in judecata. Acestea sunt legile carora trebuie sa ne supunem si pe care trebuie sa le respectam. Din pacate, sunt mult prea blande pentru cei care obisnuiesc sa le incalce, a precizat directorul adjunct al Politiei Comunitare Zalau.
Astfel, oamenii strazii continua sa agaseze trecatorii, linistiti ca pana la sosirea politistilor comunitari o iau la picior. Chiar si prinsi, odata eliberati de la sediul institutiei isi reiau activitatea in aceleasi locuri de unde au fost ridicati. Si acolo isi duc veacul dupa legi stiute numai de ei, mai precis dupa propriile legi nescrise.