Veşti proaste sosesc din cer

Surprizele neplăcute nu sunt oferite exclusiv doar de planeta noastră şi de locuitorii ei. Din când în când vin veşti proaste şi din cer. Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat Universitatea Naţională din Australia (ANU).

Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o. „Astronomii vânează astfel de obiecte de mai bine de 50 de ani. Au găsit mii de altele mai slabe, dar aceasta uimitor de strălucitoare a trecut neobservată”, a afirmat principalul cercetător Christopher Onken al ANU. „Acum vrem să ştim de ce acesta este diferită – s-a întâmplat ceva catastrofal? Poate două mari galaxii s-au prăbuşit una în cealaltă, canalizând o mulţime de material în gaura neagră pentru a se hrăni”, a spus Onken. „Suntem destul de încrezători că acest record nu va fi doborât. În esenţă, am rămâne fără cer dacă astfel de obiecte s-ar putea ascunde”, a spus co-autorul Christian Wolf.

Potrivit echipei, gaura neagră este de 500 de ori mai mare decât gaura neagră din galaxia noastră, ceea ce înseamnă că ar putea fi văzută cu uşurinţă de oricine cu un telescop fixat într-o zonă întunecată. „Orbitele planetelor din Sistemul nostru Solar s-ar încadra toate în orizontul său de evenimente – graniţa găurii negre din care nimic nu poate scăpa”, a spus coautorul Samuel Lai. Concluziile acestei descoperiri au fost publicate pe arXiv.org şi transmise către Publications of the Astronomical Society of Australia. Unele descoperiri sună atât de rău încât foarte rar sunt băgate în seamă.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Veşti proaste sosesc din cer”

  1. […] Surprizele neplăcute nu sunt oferite exclusiv doar de planeta noastră şi de locuitorii ei. Din când în când vin veşti proaste şi din cer. Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat Universitatea Naţională din Australia (ANU). Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o. „Astronomii vânează astfel… Citeste mai mult […]

  2. […] Surprizele neplăcute nu sunt oferite exclusiv doar de planeta noastră şi de locuitorii ei. Din când în când vin veşti proaste şi din cer. Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat Universitatea Naţională din Australia (ANU). Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment