Veşti bune! A crescut ajutorul de înmormântare

Ajutorul de deces care se acordă rudelor persoanei asigurate care a decedat a fost majorat, începând cu 20 februarie, la 3.131 de lei, ca urmare a creşterii salariului mediu brut pe economie, a anunţat luni, 27 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Florian But, directorul Casei Judeţene de Pensii Sălaj.
Potrivit spuselor sale, până la 20 februarie, ajutorul de deces care se plătea prin intermediul instituţiei era de 2.681 de lei, ceea ce înseamnă că sprijinul acordat de stat a crescut cu 450 de lei față de luna anterioară.
„În cazul în care persoanele asigurate au decedat din 20 de februarie încoace, atunci rudele primesc un ajutor de deces de 3.131 de lei. În cazul decesului unui membru al familiei persoanei asigurate, adică a soțului, soției sau a copilului aflat în îngrijire, atunci ajutorul de deces este de 1.566 de lei, tot începând cu data de 20 februarie 2017. Pentru situaţiile în care decesul a survenit înainte de 20 februarie, ajutorul este de 2.681 de lei, dacă este vorba despre decesul asiguratului sau al pensionarului, şi de 1.341 de lei, dacă este membru al familiei“, a explicat But.

4 Thoughts to “Veşti bune! A crescut ajutorul de înmormântare”

  1. Anonim

    But sa fie primul beneficiar

  2. Anonim

    Un titlu macabru!!! Veste buna cand moare cineva din familie!?

    1. Anonim

      DACA MOARE CAREVA DE LA PENSII

  3. Intradevar un titlu macabru dar informativ , cred ca vine in ajutorul oamenilor aflati la nevoie ..

Leave a Comment