Unul din patru salajeni este sofer

Unul din patru salajeni este sofer

Unul din patru salajeni este sofer cu acte in regula. Dupa cum era de asteptat – daca e sa ne luam dupa gura lumii, care critica indemanarea femeilor la volan – numarul soferitelor este de doua ori mai mic decat cel al barbatilor.

Salajul nu duce lipsa de soferi. Potrivit datelor furnizate de reprezentantii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Salaj, la nivel de judet, numarul total de soferi a ajuns la aproape 70.000, ceea ce inseamna ca unul din patru salajeni este detinatorul unui permis de conducere. Dintre acestia, cu drept de conducere 20.945 sunt femei, iar 48.823 – barbati.

Mai in gluma, mai in serios, am putea spune ca judetul nostru duce totusi lipsa de soferi buni, tinand cont de numarul accidentelor grave de circulatie inregistrate anul trecut in judet: 188 de accidente, soldate cu 32 de morti si 204 raniti grav.

Soferi la peste 70 de ani

Aproape jumatate dintre salajenii care detin permise de conducere au varsta cuprinsa intre 31 si 50 de ani, respectiv 32.908 de soferi. Surprinzator este insa numarul de soferi din Salaj care au varsta de peste 70 de ani. Singurul filtru prin care persoanele de varsta a treia trebuiau sa treaca pentru a-si pastra permisul de conducere era vizita periodica pentru testare medicala.

Insa acesta a disparut odata cu schimbarea legislatiei rutiere. Astfel se face ca, judetul nostru are nu mai putin 1.364 de soferi de varsta a treia.

La polul opus, in Salaj sunt si trei soferi minori. Cei care nu au implinit varsta majoratului au posibilitatea de a sustine examenul pentru categoriile A1 si B1. Insa acestia nu pot conduce decat motorete pana in 50 de centimetri cubi ori masini ce nu depasesc 45 de kilometri la ora. Analizand celelalte categorii de varsta, peste 18.500 de detinatori de permise auto au intre 21 si 30 de ani, peste 14.600 au intre 51 si 70 de ani, in timp cu varsta cuprinsa intre 18 si 20 de ani sunt 2.352 de soferi.

Mai slabi la sala, mai buni la oras

Salajenii care isi doresc sa obtina un permis de conducere au dat dovada in 2010, la fel ca anul trecut, ca lasa de dorit atat in ceea ce priveste legislatia, cat si modul in care se descurca la volan, in traficul din oras. Doar un sfert din cei examinati au plecat victoriosi la ambele probe.

De mentionat este faptul ca de la introducerea intrebarilor de examen pe site-ul directiei, promovabilitatea la proba teoretica a crescut cu 10 procente. Si anume, daca in iulie anul trecut, doar 30 la suta reuseau sa treaca de proba pe calculator, in ultimele luni, promovabilitatea a ajuns la aproximativ 40 de procente, ne-a comunicat Remus Stanciu, seful SPCRPCIV Salaj.

De la inceputul anului si pana in prezent, au sustinut examenul pentru permisul auto (pentru toate categoriile) 549 de candidati, dintre care doar 148 au promovat ambele probe. In 2009, din cei peste 17.000 de candidati care s-au prezentat la examen, doar 4.769 au fost declarati admis atat la teorie cat si la proba practica. Pe de alta parte, 3.626 de salajeni au devenit soferi incepatori, in timp ce aproximativ 1.100 au trecut la categoria profesionisti.

Leave a Comment