Un singur refuz al ofertei de muncă îi va lăsa fără ajutor social pe beneficiari

Ajutoare sociale bănești vor fi sistate pe viitor, dacă beneficiarii stimulentelor de la stat refuză un loc de muncă. Acest lucru este prevăzut în proiec de lege care urmează să fie votat de plenul Senatului. Proiectul va merge apoi la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Aproape un sfert de milion de români trăiesc doar din ajutorul social dat de stat, iar mulţi dintre ei vor să primească banii fără să muncească 72 de ore în folosul comunităţii, aşa cum îi obligă legislaţia actuală.

Concret, iniţiativa legislativă prevede că refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională conduce la suspendarea fără somație a dreptului la ajutorul social. Iniţiativa a intrat în plenul Senatului cu raport de respingere adoptat de comisia de muncă în şedinţa din 1 noiembrie. Potrivit proiectului, „refuzul unui loc de muncă oferit şi/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională conduce la încetarea dreptului la ajutor social.

Specialiştii afirmă că, dincolo de realitatea socială din România, care impune necesitatea ajutorării celor mai defavorizaţi, stimulentele de la stat trebuie să stimuleze munca şi nu lenea sau indlența, aşa cum se întâmplă în multe cazuri. În prezent, legea le dă dreptul beneficiarilor de ajutor social să refuze de trei ori un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională înainte de suspendarea ajutorului.

Persoanele cu venituri mici pot solicita, potrivit legislaţiei în vigoare, trei tipuri de ajutor social: venitul minim garantat, care reprezintă o suplimentare a venitului net al celui care îl solicită, alocaţia pentru suţinerea familiei, care diferă atât în funcţie de veniturile familiei, cât şi de numărul de copii, precum şi de faptul că familia este sau nu formată din ambii părinţi sau doar dintr-unul singur, şi, în fine, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, care presupune o acoperire cheltuielilor cu încălzirea în perioada sezonului rece.

Potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sălaj, numărul mediu lunar de beneficiari la nivel județean, din luna octombrie 2017, a fost de 2.822. Numărul mediu lunar de beneficiari din luna octombrie 2017 la nivelul Municipiului Zalău fiind de 111. Doar două cazuri de supendare a ajutorului s-au înregistrat în Sălaj, pe motivul refuzului sistematic al unui loc de muncă.

One Thought to “Un singur refuz al ofertei de muncă îi va lăsa fără ajutor social pe beneficiari”

  1. Anonim

    problema e sa li se dea de lucru si daca refuza sa nu li se dea banii… si e de facut curat in tara asta, in fiecare localitate. macar asta s-o faca, desi se mai pot folosi la spatii verzi, zapada…etc, functie de anotimp. dar se pare ca…

Leave a Comment