Trei dintr-o lovitură, în trafic: fără permis, fără certificat de înmatriculare și băut

Polițiștii rutieri au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni  pentru reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora, în special a evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau a drogurilor, înainte de urcarea la volan. Astfel, vineri, 2 iulie, polițiștii din Cehu Silvaniei au oprit pentru control, pe strada Dozsa Gyorgy, un autoturism condus de un bărbat din județul Maramureș. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Duminică, 4 iulie, un tânăr care conducea un moped a fost oprit în trafic de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău. Verificările efectuate  au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar vehiculul nu era neînmatriculat. Totodată, la testarea cu alcooltestul a rezultat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea cu vehiculul neînmatriculat. Poliţiştii din Jibou au oprit, de asemenea, pentru control, luni, pe strada Stadionului, un autoturism condus de un tânăr din judeţul Sălaj. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,92 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Jibou, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Fotografie cu caracter informativ

Leave a Comment