Trecere de pietoni… spre carosabil

Trecere de pietoni... spre carosabil

La o luna de cand trecerea de pietoni din sensul giratoriu din zona Scala a fost desfiintata, autoritatile au marcat o noua zebra. Trecatorii sunt acum nevoiti sa traverseze strada cativa metri mai sus fata de vechea trecere de pietoni si sa circule pe carosabil pentru a ajunge la trotuar.

Intrucat cetatenii continuau sa ignore ca trecerea de pietoni de pe strada Simion Barnutiu, din zona blocului Scala, a fost desfiintata dupa amenajarea sensului giratoriu provizoriu, autoritatile au hotarat infiintarea unei noi zebre cativa metri mai in sus, pe strada Crisan. Reprezentantii Serviciului Semnalizare Rutiera din cadrul Directiei Generale de Administrare a Domeniului Public Zalau sustin ca trecerea de pietoni nou marcata nu este definitiva, deoarece nu s-a stabilit configuratia finala a sensului giratoriu. Impreuna cu reprezentanti ai Biroului Circulatie din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Salaj s-a convenit asupra locatiei tinand cont la infiintarea trecerii de pietoni de urmatoarele aspecte: este tronsonul unde strada Crisan se ingusteaza, iar distanta de la vechea trecere este cea mai mica posibil, se afla in zona unei intersectii – cu sensul unic dintre OTP Bank si Compania de Apa – si este locatia care permite trecerea pe si de pe ambele trotuare ale strazii Crisan. Pe partea dinspre Compania de Apa exista parcare, spatiu verde si o conducta de gaz care nu permit amenajarea trecerii, impiedicand accesul la trotuar, a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Zalau, Manuela Ghiurutan.

Potrivit sursei citate, circulatia in zona sensului giratoriu de la Scala este in continuare sub supraveghere. La sensul giratoriu au fost aduse unele modificari de amenajare: s-a marit si repozitionat elementul central, s-a marcat trecerea de pietoni de pe strada Crisan si s-au executat marcaje. Astfel, traficul va fi in continuare monitorizat, urmand a analiza datele, a mentionat purtatorul de cuvant.

Sensul giratoriu din zona Scala este unul provizoriu, urmand a se stabili utilitatea acestuia in functie de constatarile din trafic, de concluziile Biroului Circulatie din cadrul Politiei Municipiului Zalau si de evolutia traficului in zona.

In municipiu sunt, in prezent, sapte sensuri giratorii. Referitor la acest numar de sensuri in trafic, consilierul local Sorin Chisbora a adus cateva precizari in sedinta de Consiliu Local, de ieri. Implantarea atator sensuri giratoriu in municipiu mi se pare un abuz, a mentionat acesta. Prin urmare, Chisbora a solicitat ca la urmatoarea comisie de urbanism sa fie prezentate toate procesele verbale de justificare ale Politiei Rutiere privind amplasarea sensurilor giratorii in municipiu.

Leave a Comment