Tinerii economişti ar putea ţine contabilitatea firmelor cu afaceri sub 35.000 euro

Tinerii economişti ar putea ţine contabilitatea firmelor cu afaceri sub 35.000 euro

Orice absolvent de studii economice superioare va putea întocmi evidenţa contabilă a firmelor care au cifră de afaceri şi active mai mici de 35.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii contabilităţii.

Astfel, persoanele care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit următoarele două criterii: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Nivelul indicatorilor prevăzuţi se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, se arată în proiectul de ordonanţă. Documentul propune ca, în cazul acestor firme, contabilitatea să poată fi organizată şi condusă şi pe bază de contracte/convenţii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, şi nu doar cu membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

Preşedintele CECCAR-Filiala Sălaj, dr. ec. Alexandru Tamba, ne-a declarat că acest proiect legislativ este un pas înapoi în calitatea lucrărilor financiare operate la nivelul societăţilor comerciale, dar şi al instituţiilor publice. Pentru a deveni membru al organizaţiei noastre, un absolvent de facultate trebuie să urmeze un curs de trei ani pentru a putea ţine contabilitatea firmelor. Totodată, anual membrii sunt obligaţi să parcurgă 40 de ore de pregătire profesională pentru a asigura calitatea serviciilor prestate. Eliminarea acestor condiţii va scădea însă calitatea lucrărilor financiare. În orice ţară din lume există corespondenţi, respectiv organizaţii profesionale, prin care se specializează absolvenţii de facultate şi membrii organizaţiei, a declarat Alexandru Tamba.

O altă prevedere importantă din proiect vizează instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au persoane încadrate cu contract individual de muncă sau numite într-o funcţie publică. Acestea vor putea încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR.

Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii, iar plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinaţie, se mai spune în proiect. Actul mai stabileşte obligaţia firmelor, persoanelor şi instituţiilor publice şi regiilor autonome să păstreze aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora au prelucrat datele înregistrate în contabilitate pe o perioadă de cel puţin zece ani de la data încetării utilizării acestora.

Leave a Comment