Terapie prin Artă la Spitalul Județean Zalău

La Spitalul Județean de Urgență Zalău vor avea loc mai multe activitati de terapie prin artă, de care vor beneficia mai mulți pacienți, printr-un proiect numit “Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”, creat special de artiști, pentru spitale.

Concerte în aer liber, amenajarea de spații verzi relaxante, spectacole de comedie (impro-show), ateliere creative cu rol terapeutic, socializare asistată de psihologi pentru pacienții singuri – acestea sunt doar câteva din activitățile concepute  pentru șapte spitale din țară în perioada iunie – august 2021, printre care se află și spitalul din Zalău. Prin “Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”, aflat la a IX-a ediție, sunt cooptați peste 30 de artiști. După cum a explicat Diana Buluga, actriță și coordonatoare a proiectului, intervențiile artistice din programul proiectului au fost adaptate la nevoile actuale ale oamenilor din spitale cu ajutorul unor reprezentanți ai spitalelor partenere, dintre care cinci instituții medicale din Cluj-Napoca, alături de spitalele județene din Alba-Iulia și Zalău. Potrivit artistei, proiectul “Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy” este organizat de Asociația Create.Act.Enjoy din Cluj-Napoca, asociație, formată din artiști profesioniști și lucrători culturali care activează în Cluj-Napoca din anul 2013,  care și-au investit cunoștințele și energia în proiecte culturale, educaționale și de terapie prin artă. Toate proiectele asociației sunt construite pentru a răspunde, cu ajutorul artei, la diferite nevoi identificate în rândul comunității. “Este un proiect socio-cultural care pune la dispoziția oamenilor din spitale activități recreative realizate de artiști profesioniști, cu sprijinul voluntarilor. Metodele de lucru propuse de noi vin în completarea terapiei clasice și mizează pe faptul că starea de bine (well-being) este dată, pe lângă satisfacția materială, de o stare emoțională și psihică echilibrată și de o viață socială care permite accesul la cultură. Activitățile pe care le desfășurăm în spitale stimulează dezvoltarea de abordări interdisciplinare prin întrepătrunderea artelor – teatru și performance, muzică, artă manuală, realitate virtuală, film și fotografie, implicând activ pacienți, aparținători și cadre medicale. Derulată până acum în Cluj-Napoca, Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea, inițiativa va ajunge anul acesta pentru prima dată la SJU Zalău”, a precizat președintele asociației și coordonator al proiectului.

 

“Rudă pentru o zi” – activitate destinată pacienților fără aparținători sau aflați în izolare

 

Echipa de artiști va ajunge la SJU Zalău în luna iunie. “Printre activitățile pe care le pregătim pentru pacienții și personalul medical din spital se numără ateliere creative în format fizic sau video, concerte de muzică live, instalații artistice interactive și activitatea <<Rudă pentru o zi>>, destinată pacienților fără  aparținători sau aflați în izolare. Activitățile au scopul de a ajuta pacienții să treacă mai ușor peste perioada internării, oferindu-le alternative creative de petrecere a timpului în spital. De asemenea, venim și în sprijinul personalului medical, utilizând arta pentru a reduce stresul și a combate sindromul de burnout, frecvent întâlnit în perioada aceasta. Am găsit foarte multă deschidere, implicare și dorință de a aduce arta la Spitalul Județean Zalău și suntem foarte bucuroși să îi avem ca parteneri anul acesta, în ceea ce sperăm să devină o colaborare pe termen lung”, a precizat Diana Buluga. În timp, artiștii care au implementat activități de terapie în diferite spitale și-au format o metodă proprie de intervenție, care se bazează, în primul rând, pe interactivitate, iar printre beneficiile pe care le-au observat de-a lungul timpului, se numără: eliberarea de tensiuni și stres, dezvoltarea abilităţilor sociale, dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii, îmbunătățirea stării de bine și implicit a gradului de recuperare a pacienților participanți la ateliere și evenimente culturale, diminuarea gradului de solitudine în rândul pacienților internați pe o perioadă îndelungată, dezvoltarea abilităților de comunicare și a încrederii reciproce în rândul personalului medical.

Pentru Spitalul Județean – 7000 de euro

Anul acesta, unul complicat pentru sectorul cultural, artiștii care vor face terapie prin artă la SJU Zalău au  nevoie de sprijinul comunității pentru a realiza tot ceea ce și-au propus. În acest sens, au lansat o campanie de strângere de fonduri, prin care oricine dorește să contribuie o poate face dacă trimite un SMS la 8833, prin care donează doi euro sau printr-o donație directă pe www.createactenjoy.com, unde poate dona orice sumă. “Bugetul total al proiectului, pentru toate cele șapte spitale în care ne propunem să ajungem anul acesta este de aproximativ 70.000 de euro. Din această sumă, aproximativ 7.000 de euro ne sunt necesari pentru a realiza activitățile din cadrul SJU Zalău. În paralel cu campania de strângere de fonduri, căutăm sponsori sau parteneri, alături de care să ducem mai departe munca în sprijinul comunității, dorindu-ne și la Zalău o colaborare pe termen lung, alături de și pentru oamenii de aici”, a conchis actrița Diana Buluga, coordonatorul proiectului.

Leave a Comment