Szikszai Lajos, „arhitectul” Zalăului, va avea statuie în municipiu

Ridicarea unei statui reprezentându-l pe Szikszai Lajos, om politic, revoluționar, membru al parlamentului ungar și vicecomite (prefect, astăzi) al Sălajului este una din investițiile cuprinse de admnistrația locală în „Lista de investiții pe anul 2023” în Zalău. Investiția este cuprinsă într-o anexă a proiectului de hotărâre „privind aprobarea bugetului general al municipiului Zalău”, proiect care a fost aprobat în cadrul ședinței de Consiliu Local de marți – 31 ianuarie. Astfel, bugetul estimat alocat pentru această investiție este de 50.000 de lei. În perioada următoare urmează să fie ales locul în care va fi amplasată statuia, dar și artistul care va executa lucrarea.

Szikszai Lajos s-a născut la Şamşud în anul 1825, în 25 noiembrie. După studiile primare din satul natal a urmat cursurile Colegiului Reformat „Wesselényi”  din Zalău în perioada 1840-1844. După absolvirea liceului a studiat „Dreptul” la Cluj și „Limba germană” la Sibiu. A participat activ la Revoluția de la 1848, înrolându-se în 28 mai 1848 și luptând în armata maghiară, unde a ajuns până la rangul de căpitan. Odată cu înfrângerea Revoluției maghiare a revenit în localitatea natală și s-a căsătorit cu Agnes Nagy Kaali. După ce a obținut diploma de avocat în anul 1862 a deschis un birou de avocatură la Zalău și și-a făcut un nume în domeniu, datorită câștigării unui proces în care a reprezentat familia Wesselényi.

În perioada 1875-1881 a fost deputat al circumscripției Zalău și al comitatului Sălaj. S-a implicat activ în viața culturală a orașului Zalău. În anul 1883 a fost ales vice-comite al comitatului Sălaj ,funcție pe care a deținut-o 14 ani până la moartea sa din 1897. În perioada 1872-1889 a fost construit „palatul administrativ al comitatului” – actuala clădire ce adăpostește astăzi Primăria municipiului Zalău. Tot în perioada respectivă a început construcția actualei clădiri Transilvania, care a fost realizată în mai multe etape. De asemenea, o construcție publică cu un puternic impact social, de pe vremea când Szikszai Lajos a fost vice-comite, este clădirea actuală a „spitalului vechi” unde funcționează în prezent Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Sălaj. Planul primului spital al orașului a fost prezentat în 26 aprilie 1888 în adunarea județeană, iar lucrările de excavație au început în anul 1891. În semn de respect și apreciere, zălăuanii i-au ridicat celui supranumit „arhitectul Zalăului” un bust ce a fost amplasat pe un soclu impunător, în parcul din fața spitalului. Din păcate, acest bust nu mai există astăzi, fiind distrus în anii ’60. De asemenea, șirul realizărilor din vremea lui Szikszai Lajos poate continua cu faptul că în anul 1887 Zalăul a fost legat prin intermediul liniei ferate de localitățile Carei și Dej, iar în anul 1894 s-a inaugurat prima fabrică de cărămidă. De asemenea, Szikszai Lajos a participat activ, datorită funcției publice pe care o avea, la realizarea grupului statuar Wesselényi și la atribuirea acestei lucrări sculptorului Fadrusz János. Szikszai Lajos s-a stins din viață la Zalău, în 27 august 1897, la 71 de ani. Un bust al  „arhitectului” judeţului şi al oraşului Zalău la sfârşitul secolului XIX a fost realizat la Șamșud în anul 2019. Bustul a fost amplasat în curtea școlii care îi poartă numele.

9 Thoughts to “Szikszai Lajos, „arhitectul” Zalăului, va avea statuie în municipiu”

  1. […] Ridicarea unei statui reprezentându-l pe Szikszai Lajos, om politic, revoluționar, membru al parlamentului ungar și vicecomite (prefect, astăzi) al Sălajului Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Românii au fost întrebați dacă sunt de acord ? Pe când și statuia lui Horty Miklos ?

    1. Anonim

      Întreabă-l pe Miki FAzakos

  3. Anonim

    Da statuia lui Mihai Viteazul din fața Scala când va fi realizată ? Pt statuile românilor se fac numai primisiuni în schimb, pt cele ale ungurilor sintem puși în fața faptului împlinit !

  4. Ionel

    Iar va f ungurii în gura, fraierilor!

  5. Ady ember

    La tatuca „denes s.” trebe ridicat una statuie ca varf la palarie sa fie peste nivel la finante, pana nu perestem ( doamne ferește la el dinsul). Le-as baga morcovu- n gura la toți ăștia din conducerea sătucului zalau…potcovaru jupan se crede-m, Florin flori inpartim cu toți sa fie primăvara, et toma tot necredincios la pop romanic…

  6. adi

    Ce-aveti mai oameni buni? Omul asta a avut un rol foarte important in dezvoltarea orasului in care locuiti.Si pe care prin anii ’70 am inceput noi, romanii sa-l „colonizam”.
    Ase ca mai incet cu pianul pe scari.Sa fim rezonabili.
    P.S Aluia cu Mihai Viteazul i-oi spune sa mai study ceva istorie! Misu Valabilu’ o cam facut praf Zalaul de atunci.Ungurul in schimb a construit ceva.

  7. Anonim

    Și uite așa ungurii îsi ating scopul. Au fost „masacrați” toți copacii din centrul orașului pentru a ieși în evidență statuile celor doi unguri. Mai trebuie adăugată și statuia acestui ungur și denumirea orașului scrisă doar în ungurește.

  8. Anonim

    cred ca se poate amplasa pe vechiul loc in parcul reabilitat de la spitalul vechi

Leave a Comment