Suntem mai puțini pe zi ce trece! Natalitatea în Sălaj scade

Natalitatea în județul Sălaj scade de la o lună la alta.Un ultim raport cu privire la „principalii indicatori economico-sociali ai județului pentru luna iulie 2022”, realizat de Direcția Județeană de Statistică Sălaj, indică faptul că în luna precizată numărul născuţilor-vii înregistraţi a fost de 185 de persoane, în scădere cu 7 la sută faţă de luna iunie a acestui an și cu 16,3 la sută mai puțin faţă de luna iulie a anului trecut.

Aproape 1.200 de nașteri în primele șapte luni

În județul Sălaj, în primele șapte luni ale anului s-au născut 1.193 de copii, în scădere cu 14,8 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. Rata de natalitate în luna iulie a acestui an a fost de 9,2 născuţi-vii la 1000 locuitori (9,9‰ în luna iunie 2022 şi 10,9‰ în luna iulie 2021), iar în primele șapte luni a fost de 8,5‰, faţă de 9,9‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Aproape 2.000 de decese în primele șapte luni

 Numărul decedaţilor înregistraţi în luna iulie a acestui an a fost de 236 de persoane, în creștere cu 17,4 la sută faţă de luna iunie 2022 şi cu 11,3 la sută faţă de luna iulie a anului trecut. De asemenea, în primele șapte luni ale acestui an s-au înregistrat 1.928 de decese, în scădere cu 8,3 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Rata de mortalitate, în luna iulie 2022, a fost de 11,8 decedaţi la 1000 locuitori (10,0‰ în luna iunie 2022 şi 10,5‰ în luna iulie 2021), iar în primele șapte luni ale anului a fost de 13,8‰, faţă de 14,9‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Sporul natural înregistrat, în luna iulie a anului în curs, indică un deficit al născuţilor-vii faţă de cel al decedaţilor de 51 persoane (-2 persoane în luna iunie 2022 şi +9 persoane în luna iulie 2021). În perioada ianuarie-iulie a acestui an sporul natural a fost de -735 persoane (-702 persoane în aceeași perioadă a anului trecut).

foto cu caracter informativ

4 Thoughts to “Suntem mai puțini pe zi ce trece! Natalitatea în Sălaj scade”

  1. […] Natalitatea în județul Sălaj scade de la o lună la alta.Un ultim raport cu privire la „principalii indicatori economico-sociali Citeste mai mult […]

  2. […] Natalitatea în județul Sălaj scade de la o lună la alta.Un ultim raport cu privire la „principalii indicatori economico-sociali  » Mai multe detalii […]

  3. Marie

    Transmiteti domnului Balajel, sa faca proiecte de azil, e mare nevoie de ele in viitorul apropiat……ies la pensie decreteii, si sunt multi.

Leave a Comment