Stațiile de reîncărcare pentru vehicule electrice din Zalău – funcționale

Toate cele patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice din municipiul Zalău sunt funcționale, începând de miercuri – 20 aprilie. Investiția a fost realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu și bugetul local al municipiului Zalău. Cele patru staţii de reîncărcare electrică se află în parcarea din spatele Primăriei Zalău, strada 22 Decembrie 1989 nr. 2A – două staţii şi alte două în parcarea de la Sala Sporturilor de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 51. Potrivit municipalităţii, lucrările care au fost executate pentru montarea stațiilor de reîncărcare vehicule electrice în municipiul Zalău au constat în: pregătirea traseului canalizării la LES de 0,4 kV; pregătirea traseului cablului; executarea șanțurilor și a profilelor de șanțuri; executarea subtraversării carosabilului; executarea liniilor subterane protejate prin tuburi/țevi; desfășurarea și pozarea cablurilor; realizarea legării la priza de pământ a firidelor; realizare fundații pentru punctele de măsură și stații; refacerea terenului și aducerea la starea inițială; realizarea marcajelor pentru parcări și amplasarea panoului de informare şi montarea punctelor de măsură și protecție.
A. T.

One Thought to “Stațiile de reîncărcare pentru vehicule electrice din Zalău – funcționale”

  1. […] Toate cele patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice din municipiul Zalău sunt funcționale, începând de miercuri – 20 aprilie. Investiția a fost realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu și bugetul local al municipiului Zalău. Cele patru staţii de reîncărcare electrică se află în parcarea din spatele Primăriei Zalău,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment