Consiliul Judeţean Sălaj pregăteşte startul lucrărilor de reparaţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău. Proiectul “Reabilitarea corpurilor A şi B ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău” va beneficia de finanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013-Axa prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.1. Contractul de finanţare a fost semnat la finele anului trecut, valoarea totală a investiţiei este de 42,752 milioane de lei din care, 699.353,3 lei reprezintă cofinanţare şi 33,868 milioane de lei asistenţa financiară solicitată.
Până la această dată, au fost semnate contractele de achiziţii publice (de servicii de publicitate şi de servicii de consultanţă-asistenţă juridică). Totodată, documentaţiile aferente procedurilor de licitaţie publică pentru atribuirea contractelor de execuţia lucrărilor şi supraveghere de şantier au fost lansate pe sistemul electronic de achiziţii publice. Din punct de vedere financiar echipa de proiect a depus în luna februarie 2011 documentaţia pentru prima tranşă de prefinanţare, în cotă de 15 la sută din valoarea eligibilă a proiectului şi a primit suma aferentă acestei cereri în luna martie 2011. Startul lucrărilor se va da după încheierea contractului de execuţie cu operatorul economic desemnat câştigător la finalizarea procedurii de achiziţie publică, a precizat Laura Opriş, purtătorul de cuvânt al CJ.
Fondurile europene vor servi la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite în cadrul spitalului prin reabilitarea corpurilor A şi B. Practic, va fi refăcută faţada clădirii, acoperişul urmează să fie reabilitat; vor fi refăcute instalaţiile electrice, sanitare, de încălzire şi ventilaţie şi instalaţiile de alimentare cu gaze medicale, vor fi înlocuite cinci lifturi. Prin proiect se urmăreşte: eficientizarea fluxurilor sanitare specifice ca urmare a asigurării unor condiţii termice, de ventilaţie, sanitare, de circulaţie şi evacuare, corespunzătoare activităţilor medicale; creşterea gradului de confort al pacienţilor internaţi atât în perioadele caniculare, cât şi în cazul unor temperaturi exterioare scăzute, mărirea gradului de igienă şi a controlului microbian prin asigurarea unei termoizolaţii şi ventilaţii eficiente; creşterea gradului de protecţie la incendii, prin delimitarea compartimentelor de incendiu, reabilitarea căilor de evacuare, căilor de circulaţie orizontale şi verticale; asigurarea accesibilităţii persoanelor cu handicap prin crearea de facilităţi şi respectarea exigenţelor specifice persoanelor cu dizabilităţi; optimizarea cheltuielilor cu utilităţile, ca urmare a scăderii consumurilor de energie electrică şi termică, prin reabilitarea termică a spitalului.