Soldatul Gavril Nicorici, decedat in poligonul Cincu, va fi condus astazi pe ultimul drum

Soldatul Gavril Nicorici, decedat in poligonul Cincu, va fi condus astazi pe ultimul drum

Soldatul salajean Gavril Nicorici, tanarul de 26 de ani, decedat sambata in urma producerii unui accident in Poligonul Cincu, din judetul Brasov, va fi condus astazi pe ultimul drum. Inmormantarea va avea loc la Biserica Greco-Catolica din satul natal, Plopis, incepand cu ora 13. Alaturi de familia indurerata si apropiatii acestuia sunt asteptate oficialitatile judetului, precum si Ministrul apararii nationale Gabriel Oprea.

Tragicul eveniment s-a petrecut la un exercitiu de antrenament. Subofiterul, in varsta de 26 de ani, era mecanic conductor la Batalionul 814 Tancuri din Turda si participa in poligon, impreuna cu unitatea, la un exercitiu cu utilizarea munitiei de manevra in Poligonul Cincu, din judetul Brasov. Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Apararii, la finalul exercitiului, in jurul orei 13.45, militarul a fost implicat intr-un accident, ranindu-se grav ranit in zona capului, in timp ce manipula o lovitura de manevra (munitie de antrenament fara proiectil), ca urmare a initierii capsei port-amorsa de la acea lovitura de manevra.

Primii care au sarit in ajutorul sergentului Nicorici au fost medicii militari, dupa care tanarul a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Targu-Mures, cu un elicopter IAR-330 Puma al Serviciului Medical Militar de Urgenta (SMMU). Din nefericire, medicii nu l-au putut salva, constatand decesul in jurul orei 15.

MApN a sesizat Parchetul Militar, iar o comisie de specialitate numita de seful Statului Major al Fortelor Terestre cerceteaza imprejurarile producerii evenimentului. Ministrul apararii nationale Gabriel Oprea si conducerea armatei isi exprima profundul regret pentru pierderea vietii militarului si sunt alaturi de familia indurerata.

Inmormantat astazi la Plopis

Trupul neinsufletit al sergentului Gavril Nicorici a fost inapoiat duminica familiei, in satul sau natal, Plopis. Primarul comunei Plopis, Nicolae Criste, ne-a comunicat, ieri, ca inmormantarea soldatului Nicorici va avea loc astazi, marti, la Biserica Greco-Catolica din localitate, incepand cu ora 13. Potrivit acestuia, slujba de inmormantare va fi tinuta de un sobor format de 20 de preoti, condus de episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea. De asemenea, sunt asteptati la funeralii si oficialii judetului, precum si ministrul apararii nationale Gabriel Oprea.

In memoria soldatului roman Nicorici

Prin ordin al ministrului apararii nationale, Gabriel Oprea, luni, 1 noiembrie, la ora 8, in toate unitatile militare din tara si din teatrele de operatii au fost organizate ceremonii militare si religioase in semn de recunostinta si deplin respect pentru sergentul Gavril Nicorici, care si-a pierdut viata in timpul executarii unei misiuni de instruire in Poligonul Cincu din judetul Brasov. Dupa intonarea imnului national al Romaniei, s-a pastrat un moment de reculegere in memoria sergentului Gavril Nicorici si s-a oficiat serviciul religios.

Parintii nu accepta ipoteza unui accident

Parintii militarului mort cred ca fiul lor a fost impuscat si nu accepta varianta unui accident. Ei cauta un vinovat pentru cele intamplate si sustin ca fiul lor n-ar fi putut comite vreo greseala in timpul antrenamentelor. Parintii indurerati nu-si pot imagina cum s-a putut intampla nenorocirea si asteapta sa primeasca macar explicatii de la superiorii baiatului. Sergentul Gavril Nicorici nu era casatorit, insa isi facuse planuri de insuratoare pentru anul viitor. Unicul baiat al familiei, Gavril Nicorici isi incepuse cariera militara la unitatea din Simleu Silvaniei, ca soldat gradat voluntar. Dupa absolvirea Scolii de subofiteri, s-a transferat la Batalionul 814 Tancuri din Turda.

Leave a Comment