Șoferii și-ar putea alege perioada în care permisul auto le va fi suspendat

Senatul a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, o iniţiativă legislativă depusă de un deputat, prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei.

„În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată deputatul în proiectul de lege depus, în procedură de urgenţă, la Senat.

Excepţiile de la prevederile menţionate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie şi care sunt prezentate de legea penală şi sunt pedepsite de aceasta – infracţiuni”, potrivit sursei citate.

În expunerea de motive, deputatul notează că de această lege ar beneficia şoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân «fără pâine»”. Iniţiativa deputatului Ştefan-Alexandru Băişanu a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Potrivit Codului Rutier, şoferii pot fi sanctionaţi prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.

Suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile şi o amendă între 4 şi 5 puncte primesc şoferii în următoarele cazuri: -dacă au depăşit coloanele de autoturisme oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată; – neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor; – neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor care au acest drept; -nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; -nerespectarea regulilor privind depăşirea; -nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; -neprezentarea la unitatea de poliţie pe raza căreia s‑a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, în termen de 24 ore.

Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile şi o amendă de 6-8 puncte este dispusă pentru: -nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s‑a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; -nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; -nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; -circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment