Aproximativ 10.000 de semnaturi vor sa stranga sindicalistii pensionarilor din Salaj pentru o petitie ce va fi inaintata, in mai putin de doua saptamani, Parlamentului Romaniei. Actiunea a demarat ieri, astfel ca, pensionarii sunt asteptati la sediul SLP Salaj, la sediile CARP din judet si la Birourile Filialei Sindicale din orasele salajene pentru a sustine revendicarile sindicalistilor.
Nemultumiti de decizia guvernantilor de impozitare a pensiilor, precum si de modificare a calculului punctului de pensie, sindicalistii pensionarilor iau masuri. In aceste zile, au demarat o actiune pentru strangerea de semnaturi pe o petitie prin care sa solicite parlamentarilor sa nu fie de acord cu aceste modificari. Demersurile permanente ale guvernantilor de a induce opiniei publice ideea ca pensionarii cu pensiilor lor constituie una din cauzele actualei situatii existente in economia Romaniei, reprezinta o grava ofensa adusa acestora. Printre solutiile avansate pentru inlaturarea a ceea ce guvernantii declara ca pot impiedica realizarea de investitii necesare dezvoltarii economiei, pentru a iesi din criza care de mai bine de doi ani provoaca dezastre in toate domeniile vietii economice si sociale – se regasesc si masuri ce au legatura cu pensiile, se arata in petitia pensionarilor.
Liderul Sindicatului Liber al Pensionarilor (SLP) Salaj, Ilie Gorgan, ne-a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca aceasta petitie urmeaza a fi inaintata, cel tarziu, la data de 21 septembrie, Parlamentului Romaniei. Aceasta actiune de strangere de semnaturi a fost aprobata in sedinta comitetului director al Federatiei Nationale a Sindicatelor Pensionarilor din Romania, din 2 septembrie. Prin petitie solicitam sa se pastreze sistemul actual de impozitare al pensiilor (sa nu se impoziteze pensiile sub 1.000 de lei) si sa se mentina valoarea punctului de pensie in raport cu salariul mediu brut pe economie. Daca va fi schimbat modul de calcul al punctului de pensie, in functie de inflatie, atunci pensiile vor ramane aceleasi, indiferent cat de mult vor creste salariile. Ne adresam Parlamentului Romaniei pentru ca aceasta putere este ultima noastra speranta si rugam, pe aceasta cale, pensionarii din intreg judetul, sa-si aduca aportul in apararea drepturilor castigate in anii de munca, a declarat Ilie Gorgan.
Potrivit acestuia, pensionarii din judet se pot adresa, pentru depunerea semnaturilor, la sediul SLP Salaj (camera 32), la Casele de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Zalau si Simleu Silvaniei, precum si la membrii Birourilor Filialei Sindicale din Simleu, Cehu Silvaniei si Jibou. Pensionarii trebuie sa aiba asupra lor talonul de pensie si buletinul pentru a fi validata semnatura. Reprezentantii SLP Salaj au mentionat ca nu vor actiona la nivelul comunelor salajene pentru ca nu au posibilitati. Insa toti doritorii sunt asteptati in locatiile precizate pentru a semna petitia, a adaugat liderul sindical Gorgan.
Sindicalistii pensionari se pregatesc si de proteste in capitala, unde vor fi organizate pichetari in fata Parlamentului.