Şimleu Silvaniei are site nou

Începând de zilele trecute, oraşul Şimleu Silvaniei are un site nou, realizat de către Paul Pasztor şi echipa lui. „Trebuia să înlocuim vechea pagină cu ceva mai bun, mai nou, mai modern”, ne-a declarat primarul Septimiu Ţurcaş. Executată după un concept modern, noua pagină oficială a Şimleului abundă în imagini şi informaţii despre oraşul de sub Măgura, „un oraş ce respiră istorie”, „un oraş al tinerilor”, „un oraş al tradiţiilor”. Vizitatorii pot găsi aici atât date despre tradiţiile şi obiceiurile zonei, despre evenimentele culturale organizate în oraş, despre cetăţenii de onoare, atracţiile turistice ori sistemul educaţional, precum şi o minunată galerie foto cu instantanee şimleuane, dar şi un clip de prezentare a oraşului. Ba mai mult, cei interesaţi sunt invitaţi să facă un tur virtual pe străzile din urbea atestată documentar încă din 1251.
Site-ul are o secţiune special dedicată administraţiei locale, unde cetăţenii pot consulta hotărârile luate din 2008 încoace de către aleşii din Şimleu Silvaniei, rezultatele alegerilor locale din 2008, respectiv din 2012 ori Planul de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor accidentale.

One Thought to “Şimleu Silvaniei are site nou”

  1. Anonim

    foarte frumos. dar daca ati aduce si investitori pt locuri de munca ar fi f bine

Leave a Comment