Seceta şi neglijenţa oamenilor au pârjolit Sălajul

De săptămâni întregi, Sălajul suferă din cauza secetei, vara aceasta fiind comparabilă cu cea din 2011, când s-au înregistrat cele mai mari probleme din ultimele cinci decade. Fenomenul este intens şi, în ciuda ploilor uşoare cazute în judeţ din când în când, solul rămâne tare ca piatra. Lipsa constantă a precipitaţiilor şi nerespectarea măsurilor de prevenire au dus şi în acest an la creşterea semnificativă a incendiilor de vegetaţie uscată din judeţ. Mii de hectare de teren au fost mistuite de flăcări, focul distrugând pe lângă suprafeţe de păşune şi livezi, plantaţii de pomi ori afectând sute de hectare de pădure.

Încă o dată, natura se dovedeşte mult prea puternică pentru a fi îmblânzită cu una, cu două. La fel ca anul trecut, şi această vară abundă în zile caniculare, când ploaia şi adierele de vânt par a fi doar speranţe deşarte ale celor care stau cu ochii aţintiţi spre cer. Dacă lipsa precipitaţiilor afectează masiv agricultura, la fel de dificile sunt lucrurile şi pentru angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj, care au fost solicitaţi, de la începutul anului şi până în prezent, să stingă 213 incendii de vegetaţie uscată declanşate în judeţ.
Şi nu doar seceta şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte izbucnirea flăcărilor. Cercetările demarate de reprezentanţii ISU Sălaj la faţa locului au relevat că şi inconştienţa şi neglijenţa populaţiei a fost una din cauzele care au dus la producerea arderilor necontrolate.

Situaţie dezastruoasă

Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, ne-a declarat că 213 incendii de vegetaţie uscată au fost înregistrate, la nivel de judeţ, de la începutul anului şi până în prezent, majoritatea focurilor fiind iscate în luna martie, când populaţia a ieşit pe câmp pentru a-şi curăţa terenurile prin incendiere. Din păcate, odată aprins, focul nu a putut fi menţinut sub control, iar pagubele provocate au fost importante. „Au ars peste 1.430 de hectare de păşune, o livadă cu 30.000 de meri aflată în zona Plopiş, o plantaţie de salcâmi care ocupa 7,5 hectare, zece hectare plantate cu viţă de vie. De asemenea, au mai fost distruşi pomi fructiferi şi au fost afectate peste 200 de hectare de pădure, în zonele Tusa, Stupini, Măerişte şi nu numai. Pagubele cauzate de aceste incendii sunt importante”, a declarat Lucian Jacodi.

Amenzi de 65.000 de lei

Până în prezent, reprezentanţii ISU „Porolissum” Sălaj au identificat şi sancţionat circa 30 de persoane care se fac responsabile pentru producerea acestor incendii. „Pentru incendierea terenurilor fără autorizaţie, Inspecto-ratele pentru Situaţii de Urgenţă pot aplica amenzi ce variază între 1.000 de lei şi 2.500 de lei, conform legislaţiei în vigoare. Până acum, au fost identificate şi amendate circa 30 de persoane care se fac responsabile de aceste incendii, amenzile aplicate ajungând la o valoare totală de 65.000 de lei. Se continuă cercetările pentru identificarea celorlalte persoane care au declanşat incendii”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Porolissum” Sălaj.
Potrivit sursei citate, din totalul de incendii înregistrate în acesst an, cele mai multe au fost în mediul rural.
Pompierii atrag atenţia că localnicii care doresc să îşi cureţe terenurile agricole prin arderea vegetaţiei au obligaţia de a înştiinţa pompierii înainte de a aprinde focul, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, dar în majoritatea cazurilor, populaţia se dovedeşte neglijentă şi nu ţine seama de acest aspect. “Potrivit legislaţiei în vigoare, orice persoană care vrea să igienizeze un teren prin incendiere trebuie să obţină în prealabil un permis de lucru cu focul, eliberat de şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Excepţie de la această regulă face arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în curţile gospodăriilor şi grădini. Dacă aceste aspecte sunt ignorate, se ajunge la incendii şi pagube materiale”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Ultimii ani au fost „încinşi”

În 2011, în Sălaj au fost înregistrate circa 170 de incendii de vegetaţie uscată. „Focul a provocat pierderi materiale importante – pomi fructiferi, garduri, stupi de albine – şi au pus în pericol gospodării şi fondul forestier din apropiere”, a spus Lucian Jacodi.
Statistica ISU arată că în 2010 au fost doar 39 de astfel de cazuri, opt sălăjeni fiind sancţionaţi în acel an pentru că au dovedit lipsă de responsabilitate în arderea resturilor vegetale. De asemenea, aceeaşi statistică relevă că în 2009, în Sălaj, s-au produs 84 de incendii la vegetaţia uscată.
Mihaela Moldovan

One Thought to “Seceta şi neglijenţa oamenilor au pârjolit Sălajul”

  1. dintele

    Ecologia ne spune ca atunci cand guvernele de dupa 1990 au taiat masiv padurile Romaniei, cand in padurile salajului se mai fura si acum lemne cu obladuirea autoritatilor locale, NATURA mama se razbuna. Si se razbuna crunt, ca taranii nostri nu stiu sa se uite in oglinda cand e vorba de cautat vinovati! Poporul roman, cel cu maturitatea lui politica din 1990 este singurul vinovat pentru seceta de acum. N-aveti decat sa mincati Cuvantarile si articolele tovarasului Ion Iliescu si Pietre Roman, oligoizilor!

Leave a Comment