Cateva zeci de voluntari din Zalau si-au anuntat participarea la actiunea de salubrizare care se va derula sambata in imprejurimile Zalaului. Potrivit informatiilor furnizate ieri, in cadrul unei conferinte de presa organizate la Primaria Municipiului, s-au inscris 78 de voluntari care vor face curatenie pe drumul forestier din padurea Aghires si pe traseele turistice de pe Meses. Acestia sunt salariati din cadrul administratiei muncipale, membri ai Consiliului Local al Tinerilor, ai organizatiei ProSilva si 16 elevi din clasa IX-a E, de la Colegiul National Silvania. In plus, 30 de jandarmi voluntari vor salubriza zona Panic.
Actiunea este inclusa in cadrul programului national Lets do it Romania. Sambata, intre orele 8.00 si 9.00, in holul Primariei se mai pot inscrie si alti voluntari la actiune. Programul zilei va include, intre orele 9.00 si 13.00, activitatea de colectare a deseurilor si, intre 15.00 si 18.00, ridicarea sacilor si transportul lor catre bazele de stocare, cu participarea firmei AVE.