Școală de șoferi gratuită pentru tineri din Sălaj

Peste 40 de tineri cu vârsta de până în 25 de ani, din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv din Sălaj, au fost desemnați câștigători ai concursului de proiecte din cadrul celei de-a opta ediții a Programului „Permis pentru viitor” și obțin finanțare pentru a urma anul acesta cursurile școlii de șoferi pentru categoriile B, C și D.  Printre aceştia se află şi doi tineri din judeţul Sălaj, Gal Norber și Gal Lorand Benjamin, ambii din localitatea Jebucu, comuna Almașu. Cei doi vor urma gratuit cursurile pentru obţinerea permisului de conducere categoria B. Reamintim că „Programul Permis pentru viitor” se adresează  tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care provin din medii şi familii defavorizate. Aceștia pot să urmeze gratuit cursurile şcolii de şoferi, iar posibilitatea de a urma aceste cursuri este oferită de Fundaţia pentru Comunitate, din fondurile puse la dispoziție de MOL România, care acoperă costurile școlii de șoferi. Prin intermediul acestui program, ajuns la a de a VIII-a ediție, sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente. Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta menţionată care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Pentru această ediție a Programului, lansată la finalul anului 2021, suplimentarea finanțării majorează numărul de beneficiari, mai mulți tineri din medii defavorizate având acum șansa de a urma gratuit cursurile școlii de șoferi. Beneficiarii acestei ediții a Programului „Permis pentru viitor” provin din 17 județe: Argeș, Bacău, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București.

Lista câștigătorilor sunt beneficiari ai Programului Permis pentru viitor, a fost publicată de către Fundația Pentru Comunitate și poate fi consultată AICI

foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “Școală de șoferi gratuită pentru tineri din Sălaj”

  1. […] Peste 40 de tineri cu vârsta de până în 25 de ani, din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv din Sălaj, au fost desemnați câștigători ai concursului Citeste mai mult […]

  2. […] Peste 40 de tineri cu vârsta de până în 25 de ani, din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv din Sălaj, au fost desemnați câștigători ai concursului  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment