Scade populaţia judeţului

Sălajul are cu peste 30.000 de locuitori mai puţin decât în urmă cu 10 ani, populaţia judeţului fiind, la această dată, de 217.895 de persoane. Acestea sunt rezultatele preliminare ale recensământului populaţiei şi al locuinţelor 2011, la nivelul judeţului Sălaj. Majoritare sunt femeile, însă diferenţa procentuală nu este una majoră, dimpotrivă. Populaţia feminină reprezintă 51,3 la sutp din populaţia stabilă preliminară.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, populaţia stabilă a judeţului numără 217.895 de persoane, dintre care 53.308 de locuitori în municipiul Zalău, 7.130 în Cehu Silvaniei, 10.137 persoane în Jibou şi 13.200 persoane în Şimleu Silvaniei. Raportat la numărul sălăjenilor care locuiau în judeţ în anul 2002, respectiv 248.015, populaţia Sălajului a scăzut în ultimii 10 ani cu 30.120 de persoane. Cea mai mare scădere a populaţiei s-a înregistrat la nivelul municipiului, unde numărul zălăuanilor a scăzut cu aproape 9.000 faţă de acum 10 ani. De altfel, şi celelalte oraşe sălăjene s-au micşorat în ceea ce priveşte populaţia stabilă, respectiv cu 2.866 în Şimleu Silvaniei, cu 1.169 în Jibou şi cu 878 în Cehu Silvaniei.
În fapt, localităţile cel mai dens populate sunt: Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Cransa şi Sărmăşag. De cealaltă parte, densităţile cele mai scăzute s-au înregistrat în localităţile: Almaşu, Zimbor, Dragu, Zalha, Cuzăplac şi Lozna.
Referitor la structura populaţiei stabile preliminare după limba maternă, aproximativ 72 la sută sunt români, anume 157.261 persoane. Numărul sălăjenilor de etnie maghiară reprezintă o treime din numărul românilor, respectiv 51.385. De asemenea, în judeţ sunt 7.420 de locuitori de etnie maghiară, 1.099 slovaci, 177 au altă limbă maternă, în timp de 553 au limba maternă nedeclarată la recensământ.
La recensământul de anul trecut, în judeţ au fost înregistrate 80.400 de gospodării ale populaţiei, constituite din 216.800 de persoane. Astfel, 99,5 la sută din populaţia preliminară a judeţului se regăseşte în gospodăriile populaţiei, restul regăsindu-se în gospodării instituţionale (cămine studenţeşti, cămine de bătrâni, instituţii de protecţia a copilului) sau reprezentând persoane fără adăpost.
În privinţa locuinţelor, au fost înregistrate 74.500 de clădiri cu locuinţe, în care se află 100.400 de locuinţe convenţionale, având 253.000 de camere de locuit.
Datele preliminare ale recensământului s-au obţinut prin prelucrarea principalilor indicatori statistici incluşi în tabelele centralizatoare, întocmite de către recenzori după perioada de colectare a datelor, pentru cele 1.200 de sectoare de recensământ.

3 Thoughts to “Scade populaţia judeţului”

  1. Sorin

    Atunci trebuie redusi si consilierii judeteni si municipali.

  2. ass

    e doar statistica
    daca te iei dupa ea, toti o ducem bine in Salaj

  3. viorel

    parlamentarii se reduc sigur …. adio PDL…..N-O SA VA DUCEM DORUL…a-ti luptat destul….pacat ca unii si-au gasit locuride refugiu….si au fost primiti

Leave a Comment