Şase sălăjeni, trimişi în judecată pentru tâlhărie, lovire şi alte violenţe

Şase tineri, din Gîlgău Almaşului, Cristolţ şi Jibou, au fost trimişi în judecată la sfârşitul săptămânii trecute, fiind acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi tâlhărie. Potrivit informaţiilor primite de la judecătorul Gabriela Matyus, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Jibou, doi dintre aceştia, respectiv Gabriel P. de 32 de ani şi Mircea P. de 23 de ani, ambii din Gîlgău Almaşului, sunt cercetaţi în stare de arest preventiv. Aceştia au fost reţinuţi de către poliţiştii jibouani la mijlocul lunii septembrie.

Conform spuselor reprezentantului instanţei jibouane, tânărul de 32 de ani este cercetat pentru comiterea a unui număr de 13 infracţiuni. Printre faptele de care este acuzat se numără: înşelăciune, lovire şi alte violenţe, tulburarea liniştii publice, conducerea unui autovehicul fără permis, precum şi refuz recoltare probe biologice, toate comise în ultimul an. Ultimele şi cele mai grave infracţiuni săvârşite de acestea au avut loc în perioada august-septembrie. Cel de-al doilea tânăr, aflat şi el în spatele gratiilor, respectiv Mircea P., este acuzat de tâlhărie calificată.
Reamintim că în noaptea de 16 spre 17 august, Gabriel P.., aflându-se într-un bar din Surduc, a tulburat ordinea şi liniştea publică prin adresarea de injurii şi ameninţări, şi a agresat mai mulţi clienţi. În jurul orei 3 a provocat scandal într-un bar din Cristolţ, unde a agresat fizic doi localnici, cărora le-a provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare, între 27 şi 30 de zile de îngrijiri medicale. “De asemenea, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, Gabriel P. s-a dus din nou la barul din Surduc, unde a tulburat ordinea şi liniştea publică. A lovit un client din local, după care s-a dus în localitatea Băbeni, unde, împreună cu Mircea P. şi încă trei tineri, l-au agresat fizic pe Raul C., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare între 14 şi 16 zile de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Totodată, după cum a explicat judecătorul Gabriela Matyus, în timpul agresiunii, Mircea P. i-a cerut victimei să-i dea banii pe care îi are asupra sa, iar Ionuţ I. de 21 ani, din Cristolţ, după ce i-a mai aplicat câteva lovituri, i-a sustras şi un telefon mobil.
Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată încă patru tineri, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate. Este vorba de Marius R. din Jibou, Ionuţ I., Paul P. şi Andrei M., din Cristolţ, acuzaţi de furt, lovire şi alte violenţe.

Leave a Comment