Sâmbătă, program cu publicul la Direcția de Evidență a Persoanelor pentru eliberarea actelor de identitate

Persoanele care au solicitat eliberarea unui act de identitate și au depus cererea până în data de 28 februarie, se pot prezenta pentru ridicarea cărții de identitate începând de joi, 15 aprilie. De asemenea,persoanele care au depus cererea până în data de 31 martie, se pot prezenta pentru eliberarea cărții de identitate începând de sâmbătă, 17 aprilie. În acest sens, Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Zalău vine în sprijinul cetățenilor, iar sâmbătă, 17 aprilie, va avea program cu publicul numai pentru eliberarea actelor de identitate, în intervalul orar 8-14. „Decalajul eliberării actelor de identitate a fost generat de lipsa materialelor pentru producerea și tipărirea documentelor, sarcină care revine Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Producția efectivă a cărților de identitate se realizează de către instituția menționată și structurile din teritoriu, nu de către Primăria municipiului Zalău”, au precizat reprezentanții Primăriei Zalău.

Alte articole

Leave a Comment