Sălajul numără peste 5.200 de şomeri

La sfârşitul lunii iulie, 5.262 de şomeri sălăjeni figurau în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, rata şomajului din judeţ apropiindu-se de cinci procente.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din totalul şonerilor înregistraţi, doar 950, adică 18 la sută, primesc indemnizaţii.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă,  aceasta fiind de 82,3 la sută. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 15,4 la sută, iar cei cu studii universitare, 2,3 la sută.

Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, cei mai mulţi au între 40 şi 49 de ani, în timp ce în funcţie de mediul de provenienţă 78,8 la sută  au domiciliul în mediul rural.

În cursul lunii iulie 2016, susţin reprezentanţii AJOFM Sălaj, au intrat în evidenţa instituţiei 724 persoane, doar 123 beneficiind de indemnizaţii. De asemenea, au fost înregistraţi ca aflându-se în căutarea unui loc de muncă 501 absolvenţi ai promoţiei 2016.

Sursa citată mai arată că în perioada amintită au ieşit din evidenţele Agenţiei 931 şomeri, doar 80 dintre ei prin încadrare în muncă. Ceilalţi au ieşit fie ca urmare a expirării perioadei de indemnizaţie, fie din cauza suspendării sau încetării indemnizaţiei de şomaj ori pentru că nu au solicitat menţinerea  cererii de loc de muncă.

Leave a Comment