Sălajul – batalion disciplinar pentru inspectorii de trafic din ISCTR

Clujeanul Rareș Vasile Pop, inspector șef teritorial în Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta este acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, desfăşurarea de activităţi ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, şantaj, luare de mită.
Potrivit unor stenograme DNA, publicate de presa centrală, ancheta penală a mai demonstrat că inspectorii ISCTR din teritoriu erau, practic, ”sclavii” lui Rareş Pop. Subalternii care aveau curajul să încalce ordinele erau detaşaţi ”la batalionul disciplinar ISCTR Sălaj”. Pe subalternii de la Bistriţa, Pop i-a convocat la Cluj unde le-a ţinut o şedinţă pentru lămurire. În paralel, unui apropiat, Pop îi spune că ”se p..ă” pe faţa inspectorilor de trafic care nu îl ascultă şi că îi va trimite la Sălaj. ”Mitică, eu acum am discutat cu labele astea. Mâine dimineaţă toţi sunt invitaţi la Cluj şi pleacă la Sălaj. Deci aşa ceva mie nimeni nu-mi face şi mă p…ş pe faţa lor… Mi-o mai făcut o chestie la Bihor şi pe… ştii, l-am schimbat pe Porumb de la Bihor… Deci şeful de la Bihor l-am schimbat săptămâna trecută”, se arată într-o stenogramă DNA, în urma unei convorbiri a lui Rareș Pop cu un apropiat.
Potrivit anchetei DNA, autovehiculele societăților comerciale favorizate de șeful regional al ISCTR își făceau diverse reparații mecanice ori inspecțiile tehnice periodice la firmele acestuia, trecute însă pe numele soției.

One Thought to “Sălajul – batalion disciplinar pentru inspectorii de trafic din ISCTR”

  1. Anonim

    Nici Molnar nu-i mai detreba decit Rares Pop doar una le e cununa doar si el a contribuit cu auto la …..

Leave a Comment