Sălajul are din nou posturi de poliţie comunală

 

Poliţiştii sălăjeni din mediul rural lucrează din nou în posturi de poliţie comunale. Din data de 1 septembrie, aşa cum a făcut cunoscut în cadrul unei conferinţe de presă şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, Iosif Ghiurca, „noul concept privind poliţia rurală a devenit operaţional din dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, pentru a fi mai aproape de cetăţeni şi problemele acestora, precum şi pentru a stăpâni îndeaproape fenomenul infracţional”. Comisarul şef al IJP Sălaj a arătat că la baza acestei reorganizări s-a ţinut cont de aspecte precum: menţinerea secţiilor de poliţie rurală; secţia de poliţie rurală va avea în subordine posturi de poliţie arondate aceluiaşi parchet şi vor fi subordonate poliţiilor municipale şi orăşeneşti. S-a menţionat că revenirea la vechile posturi de poliţie rurală nu duce la dispariţia calităţii de organ al poliţiei judiciare şi de poliţist rutier pentru toţi poliţiştii; se reînfiinţează funcţia de şef de post în toate comunele, inclusiv în cele unde funcţionează secţia de poliţie rurală; se suplimentează funcţiile de la posturile de poliţie comunale, prin redistribuire de la secţiile de poliţie rurale; patrularea şi intervenţia la evenimente se va executa, de regulă, de poliţiştii de la posturile de poliţie comunale, pe raza lor de responsabilitate. Aceste structuri sunt apreciate ca fiind mai eficiente prin: îmbunătăţirea procesului de relaţionare dintre poliţişti şi membrii comunităţilor rurale; creşterea profesionalismului şi responsabilităţii poliţiştilor; adaptarea unui program de lucru în funcţie de necesităţile operative din zona de competenţă; reducerea timpului de intervenţie la evenimentele sesizate şi reducerea cheltuielilor aferente desfăşurării activităţilor curente. La nivelul judeţului Sălaj, vor funcţiona în continuare cele 8 secţii de poliţie, încadrate cu 16 funcţii de ofiţer şi 24 de agent de poliţie. La cele 57 posturi de poliţie comunale (8 în comunele unde-şi au sediul secţiile), agenţii de poliţie au fost puşi pe funcţiile de execuţie începând cu data de 1 septembrie, iar pe cele de şef de post, au fost împuterniciţi începând cu 6 septembrie. La trei din posturile comunale sunt câte doi lucrători, la 40 de posturi sunt câte trei lucrători, la 13 posturi de poliţie comunală sunt 4 lucrători, iar la un post (din Ileanda) sunt 6 lucrători (doi dintre aceştia sunt de la poliţia rutieră). Astfel, în mediul rural vor acţiona 208 agenţi de poliţie şi 16 ofiţeri. În perioada 15 – 30 octombrie se vor desfăşura concursurile pentru ocuparea funcţiilor de şef de post.

Leave a Comment