In cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala, Axa II – Imbunatatirea mediului si a spatiului rural a fost lansata prima sesiune de depunere a proiectelor de investitii pentru accesarea fondurilor nerambursabile acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) pentru Masura 221 Prima impadurire a terenurilor agricole. Potrivit Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Salaj, obiectivul acestei masuri il reprezinta imbunatatirea conditiilor de mediu in spatiul rural prin folosirea si gospodarirea durabila a terenurilor agricole prin impadurire.
Contributia publica aferenta Masurii 221 este de: 263.610.733 euro.
Aceeasi sursa precizeaza ca solicitantii eligibili sunt: autoritatile publice locale, persoanele juridice de drept privat, persoane fizice si PFA, precum si persoane juridice de drept privat, persoane fizice, PFA care au calitatea de concesionar sau arendas. Solicitantii trebuie sa aiba calitatea de proprietar sau sa aiba in concesiune sau in arenda terenul eligibil pentru impadurire – minim 0,5 hectare – care face obiectul proiectului.
Sprijinul public pentru infiintarea plantatiei forestiere este de 70 la suta din costurile standard calculate in fisa masurii, iar pentru impaduririle efectuate in zonele defavorizate (LFA) si siturile Natura 2000, este de 80 la suta din costurile standard.
Cererile de finantare se primesc, in perioada 1 octombrie – 29 octombrie 2010, la sediile Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, in intervalul orar 9 – 14. Printre documentele ce insotesc cererea de finantare sunt obligatorii si adeverinte sau acte de reglementare, emise de agentiile pentru protectia mediului. In acest sens este necesara depunerea proiectelor de impaduriri pe terenurile agricole la autoritatile de mediu. Infomatii detaliate privind accesarea fondului sunt cuprinse in Ghidul solicitantului si Anexele aferente acestuia, disponibile la adresa de internet http://www.apdrp.ro/content.aspx?item=2101&lang=RO.