Salajenii s-au calcat in picioare la Bursa locurilor de munca

Salajenii s-au calcat in picioare la Bursa locurilor de muncaPeste 700 de salajeni aflati in cautarea unui loc de munca au format cozi la intrarile in Casele de cultura din Zalau si Jibou, pentru a intra la Bursa generala a locurilor de munca organizata vineri, simultan, in cele doua orase, de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj. Multi s-au postat in fata celor doua institutii chiar si cu o ora inainte ca targul de slujbe sa-si deschida portile, inghesuindu-se in fata panoului exterior pe care erau afisate companiile participante la editia din acest an a manifestarii.

La actiunea de la Zalau, au participat 35 de societati comerciale, care au pus la dispozitia celor interesati 401 locuri de munca. Doar a opta parte dintre acestea au fost destinate absolventilor de studii superioare. Cele mai darnice domenii au fost constructiile si confectiile, iar cele mai multe joburi puse la bataie au fost pentru muncitori necalificati.

Daca persoanele de peste 40 de ani nu au ridicat prea mari pretentii, fiind dispuse sa accepte o slujba indiferent de domeniu, tinerii s-au aratat mult mai selectivi. Am fost trimis in somaj de la firma de constructii industriale la care am lucrat. Am venit la bursa pentru ca am nevoie de un serviciu, indiferent de domeniu. Nu am pretentii, ne-a marturisit un barbat in varsta de 45 de ani. La cateva minute dupa ce a intrat in holul Casei de Cultura, Alina, in varsta de 26 de ani, pleaca dezamagita: Magazinul la care am lucrat s-a desfiintat si am ramas pe drumuri. As vrea sa lucrez ca reprezentant vanzari ori asistent vanzari, dar nu am gasit nimic.

Am lucrat 20 de ani la Uzina Electrica. M-au trimis in somaj, dupa care am muncit la negru in Italia, ca bona. M-am intors acasa, am reusit sa ma angajez la un ABC, dar zilele trecute patronii m-au anuntat ca mi se desfiinteaza postul. Si sotului meu i s-a spus la serviciu ca va fi trimis in somaj, asa ca sunt dispusa sa ma angajez oriunde. As prefera in strainatate, ne-a spus o femeie ce se indrepta spre standul destinat locurilor de munca in strainatate. Acesta a fost, de altfel, unul dintre standurile luate cu asalt de catre someri, unde cei interesati au primit informatii privind munca in spatiul european. La editia din acest an a bursei, zalauanilor li s-au oferit 43 de joburi in Danemarca si Marea Britanie, 30 dintre acestea ca ingrijitori de animale, 10 farmacisti, un medic chirurg, un tamplar si un zugrav.

La bursa de la Jibou, oferta a fost ceva mai redusa: 115 posturi, oferite de 23 de societati comerciale.

Potrivit reprezentantilor AJOFM Salaj, din totalul persoanelor intervievate, 305 au fost selectate in vederea incadrarii, dintre care 234, la Zalau. Doar 50 de salajeni cu studii superioare au trezit interesul angajatorilor. Cei selectati vor ocupa un loc de munca dupa sustinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului, ne-a declarat Romeo Sarca, directorul coordonator al institutiei salajene. Potrivit spuselor sale, 17 participanti au fost incadrati pe loc in meseria de confectioner imbracaminte si muncitori necalificati.

Sper ca oferta locurilor de munca puse la dispozitie de angajatori la aceasta bursa sa fie un semnal de relansare a pietei muncii salajene. Din experienta organizarii acestor actiuni, bursa de astazi s-a bucurat de cea mai numeroasa participare din ultimii cinci ani, atat din partea persoanelor care isi cauta o slujba, dar mai ales din partea angajatorilor, care au oferit o paleta variata de locuri de munca. Rezultatul final al bursei organizate se va cuantifica prin numarul total de angajari in urmatoarele 30 de zile. Acest indicator ne va spune in mod real daca bursa a avut succesul dorit, a mai spus Sarca.

La nivelul judetului exista peste 11.500 de someri, rata somajului fiind de 10,81 procente. Cu aceasta valoare, Salajul este fruntas in randul judetelor din nord-vestul tarii si ocupa pozitia a 12-a in clasamentul national. Doua treimi din totalul somerilor beneficiaza de indemnizatii de somaj. In functie de grupele de varsta, 29 la suta dintre someri au intre 40 si 50 de ani, 29 la suta, intre 30 si 40 de ani, iar 15 la suta sunt persoane tinere, sub 25 de ani. Din punct de vedere al repartizarii pe categorii socio-profesionale, mai mult de 70 la suta sunt muncitori.

Leave a Comment