Cu toate ca autoritatile din domeniul Sanatatii incearca sa stabilizeze situatia si sa acopere cheltuielile ivite de-a lungul ultimilor ani in sistem, sumele pompate se dovedesc insuficiente, desi e vorba de sute de milioane de euro. Asta, din cauza ca, in ultimii 10 ani, consumul de medicamente a sporit enorm, doar in Salaj trebuind decontati lunar aproximativ 500.000 de lei pentru medicamente compensate, gratuite si pentru Programele de sanatate.
Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a asigurat ca, in ultimele saptamani, au fost platite arieratele farmaciilor din tara, in valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, iar pana la sfarsitul anului sunt asigurati banii in buget pentru plati catre toate farmaciile.