Sălăjenii, încurajaţi să doneze celule stem pentru a salva viaţa unei asistente medicale din Şimleu

Pentru a veni în sprijinul Ancăi Sabou Neimet, o asistentă medicală din Şimleu bolnavă de leucemie, colegele sale, cu sprijinul Crucii Roşii Sălaj au organizat marţi, 16 ianuarie, pe platoul de marmură din centrul municipiului o campanie de informare şi de înscriere în Registrul Donatorilor Voluntari de celule stem.

În vârstă de 40 de ani, Anca Sabou Neimet a fost diagnosticată cu această boală cumplită în luna aprilie a anului trecut, de atunci făcând mai multe şedinţe de chimioterapie. În prezent, ea este internată la secţia Hematologie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, pentru un nou tratament cu citostatice. „Colega noastră este bolnavă de leucemie, iar în prezent este internată pentru că a făcut recidivă. Şansa ei este transplantul de celule stem, iar pentru asta, este nevoie de un donator compatibil. Din păcate, fratele său nu este compatibil, aşa că ne-am gândit la o astfel de acţiune prin care să încercăm să o ajutăm. Orice persoană care se înscrie, oferă o şansă nu doar colegei noastre, ci şi a altor persoane aflate în aceeaşi situaţie, de a-şi găsi un donator compatibil”, ne-a declarat Mariana Olariu, iniţiatoarea campaniei şi colegă cu Anca la Spitalul din Şimleu.

Persoanele interesate să se înscrie în Registrul Donatorilor trebuie să completeze câteva formulare (consimtământul scris, chestionarul medical de autoevaluare a stării de sănătate), ulterior, recoltându-li-se 15 ml de sânge pentru efectuarea testelor de compatibilitate. Dacă vor fi, la un moment dat în viaţă, compatibil cu un pacient care necesită un transplant de la un donator neînrudit, donatorii vor fi contactaţi pentru a dona celulele stem. Înscrierile se fac şi în zilele următoare, la Spitalul Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş”, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei şi la sediul Crucii Roşii.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, înființată în baza HG 760/2009, a cărei misiune este de a identifica și asigura donatori de celule stem hematopoietice compatibili tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant și care nu au donatori compatibili înrudiți.

Leave a Comment