Sălăjean condamnat într-un dosar de trafic de influență

Bărbatul din Sălaj cercetat și judecat pentru trafic de influență într-un dosar privind infracțiuni de braconaj, fapte săvârșite în cursul anului trecut, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, după ce acesta a încheiat cu anchetatorii un acord de recunoaștere a vinovăției. Soluția a fost pronunțată săptămâna trecută de magistrații Tribunalului Sălaj, care au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între bărbat și procurori. „(…) admite acordul recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul G.L. (Goia Liviu, așa cum apare pe portalul online al Tribunalului Sălaj, n.red), raportat la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…) condamnă inculpatul GL, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (…) dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Sălaj, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani (…). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se precizează în minuta ședinței din 18 septembrie 2019.

Reamintim că inculpatul Goia Liviu a fost reținut în 16 iunie 2019 pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență, ulterior dispunându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Potrivit procurorilor, în perioada sărbătorilor de Paști din anul 2018, sălăjeanul a solicitat și a primit de la patru persoane cercetate într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, suma de 2.000 de euro pentru a interveni  la organul de poliție care avea dosarul în instrumentare, în scopul obținerii unei soluții favorabile. „Întrucât aceste intervenții nu au avut efectul scontat, în cursul lunii mai a acestui an, inculpatul a restituit o parte din suma primită, urmând ca restul de bani să fie înapoiat la începutul lunii iulie”, au mai precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Alte articole

Leave a Comment