Sălăjenii din mediul rural – instruiţi referitor la accesarea fondurilor europene

Sălăjenii din mediul rural – instruiţi referitor la accesarea fondurilor europene

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va organiza, astăzi, la Zalău, Conferinţa Judeţeană aferentă campaniei naţionale de informare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) Fonduri europene pentru mediul rural, eveniment care are în vedere reunirea mai multor instituţii cu care beneficiarii fondurilor europene nerambursabile intră în legătură, dar şi clarificarea aspectelor ce ţin de finanţările oferite de către APDRP.

De altfel, campania sus amintită, care a fost lansată în 2 februarie şi se desfăşoară pe parcursul a cinci luni, urmăreşte să conştientizeze publicul interesat din mediul rural asupra oportunităţilor de finanţare oferite de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Astfel, populaţia este informată şi ajutată cu elemente şi informaţii practice necesare pentru întocmirea unor proiecte de succes. În acest sens, campania de informare este alcătuită din mai multe niveluri de interacţiune cu publicul.

Un prim nivel îl constituie întânirile cu grupuri mici de locuitori ai satelor, abordarea fiind kitchen table, prin care oamenii îşi vor prezenta ideile de proiecte şi vor primi îndrumare directă pentru punerea lor în practică. O altă componentă o reprezintă atelierele de lucru, care, sub forma unor caravane informative, vor aduna mai mulţi locuitori din mediul rural pentru informări detaliate şi practice asupra modalităţilor de obţinere a finanţărilor nerambursabile.

Leave a Comment