Şcoala Postliceală Sanitară Zalău (şcoala de stat) a organizat, ieri, între orele 10 – 16, pe platoul din faţa Prefecturii Sălaj, acţiuni de măsurare a funcţiilor vitale ale populaţiei, acţiunile înscriindu-se în rândul celor desfăşurate la nivel naţional cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistentului Medical. Câteva zeci de sălăjeni aflaţi în centrul municipiului, în intervalul de timp sus amintit, şi-au putut afla valoarea tensiunii arteriale, lucru care i-a făcut să aprecieze din plin iniţiativa tinerilor care se pregătesc să devină asistenţi medicali.