Românii – afectați grav la buzunar. Prețurile la alimente, bunuri și servicii, cresc fără oprire

Preţurile de consum, la nivel naţional, au crescut în luna aprilie a acestui an, în medie, cu 3,74 la sută faţă de luna anterioară. Comparativ cu luna decembrie a anului trecut preţurile de consum au crescut cu 7,88 la sută, iar comparativ cu luna aprilie a anului trecut, creșterea a fost de 13,76 la sută. Un ultim raport al Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj cu privire la “evoluția prețurilor de consum per total în luna aprilie 2022”, în luna precizată la mărfuri alimentare, preţurile au crescut, cu 2,56 la sută faţă de luna precedentă. Creșteri mai mari de prețuri faţă de luna anterioară s-au înregistrat la următoarele produse: ulei comestibil cu 5,60 la sută; făină cu 4,83 la sută; produse de franzelărie cu 4,25 la sută; cartofi cu 4,03 la sută; brânză de vacă (telemea) cu 3,78 la sută; pâine cu 3,76 la sută; mălai cu 3,55 la sută; specialități de panificație cu 3,01 la sută; carne de pasăre cu 2,74 la sută; carne de porcine cu 2,64 la sută și ouă cu 2,53 la sută.

Creșteri mari de preț la energie și gaze

La mărfuri nealimentare, preţurile au crescut în luna aprilie cu 5,45 la sută faţă de luna precedentă. Creșteri mai mari de preţuri faţă de luna anterioară s-au înregistrat la: energie electrică cu 28,65 la sută; gaze cu 26,47 la sută; combustibili cu 1,65 la sută; energie termică cu 1,65 la sută; tutun, țigări cu 1,13 la sută; detergenți cu 0,81 la sută; țesături cu 0,80 la sută și medicamente cu 0,80 la sută. Tarifele la serviciile prestate populaţiei, în luna aprilie 2022, pe total grupă servicii, au crescut cu 0,94 la sută faţă de luna precedentă. Creşteri mai mari de preţuri s-au înregistrat la: transport interurban aerian cu 7,37 la sută; transport interurban rutier cu 2,87 la sută; apă, canal, salubritate cu 2,78 la sută; transport interurban auto-abonamente cu 2,36 la sută; restaurante, cafenele, cantine cu 1,78 la sută și transport urban cu 1,75 la sută.

foto cu caracter informativ

3 Thoughts to “Românii – afectați grav la buzunar. Prețurile la alimente, bunuri și servicii, cresc fără oprire”

  1. […] Preţurile de consum, la nivel naţional, au crescut în luna aprilie a acestui an, în medie, cu 3,74 la sută faţă de luna anterioară. Citeste mai mult […]

  2. […] Preţurile de consum, la nivel naţional, au crescut în luna aprilie a acestui an, în medie, cu 3,74 la sută faţă de luna anterioară.  » Mai multe detalii […]

  3. Liberalizare totală, imediată și necondiționată

    Dacă vă plac prețurile, mai votați doctrina liberală !

Leave a Comment