Reduceri de personal în Finanţele Publice şi Garda Financiară

Reduceri de personal în Finanţele Publice şi Garda Financiară

Numărul salariaţilor Gărzii Financiare ar putea să fie diminuat ca urmare a deciziei guvernanţilor de a face reduceri de personal la nivel naţional. În structura Gărzii Financiare ar putea rămâne doar 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 câte sunt în prezent, ceea ce reprezintă o diminuare cu 40 la sută a numărului de angajaţi.

La nivelul Gărzii Financiare a judeţului Sălaj încă nu se ştie câte posturi mai rămân. Nu am primit, oficial, încă nicio informaţie referitoare la restructurări. Ştim doar că s-a prevăzut pe plan naţional reducerea a 700 de posturi vacante, respectiv a 300 de locuri de muncă cu personal activ. La această dată se elaborează la nivel sindical o grilă pe judeţe, în funcţie de numărul de salariaţi. Sălajul, având 17 angajaţi intră în categoria judeţelor mici, cele de nivel mediu au 25, iar cele mari, 35 de angajaţi. Urmează să se cunoască criteriile în baza cărora se vor face reduceri. În Sălaj, ducem lipsă de personal şi o reducere de personal activ ar afecta activitatea instituţiei, ne-a declarat Sorin Breban, comisar şef adjunct.

Potrivit noilor prevederi comisarul general al Gărzii Financiare va fi ajutat în activitatea de conducere de doi comisari generali adjuncţi, aceştia având calitatea de funcţionari publici de conducere. Din structura de conducere va dispărea postul de comisar general prim-adjunct, precum şi o poziţie de comisar general adjunct.

Reorganizări şi la Finanţe

Executivul a mai decis reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a direcţiilor generale a finanţelor publice. La nivel naţional, în direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti se reduc 2.787 de posturi, din care 300 ocupate. Totodată, vor fi desfiinţate 150 de administraţii fiscale în care lucrează 2.108 persoane care vor fi redirecţionate către alte structuri ale ANAF.

La nivelul judeţului Sălaj au fost desfiinţate administraţiile fiscale comunale din Hida, Crasna, Sărmăşag, Ileanda. Au rămas funcţionale unităţile de la Nuşfalău, din oraşele Cehu Silvaniei, Jibou şi Şimleu Silvaniei, precum şi administraţia publică a muncipiului Zalău. Cei 33 de salariaţi ai unităţilor desfiinţate nu vor fi afectaţi de reduceri şi nu vor fi concediaţi deoarece posturile lor vor fi realocate la administraţiile financiare la care vor fi arondate localităţile pe raza cărora au funcţionat unităţile respective până la data restructurărilor, a menţionat Laurenţiu Butiri, director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj.

Leave a Comment