Doar 243 de elevi din judetul Salaj au solicitat, anul acesta, ajutorul financiar in vederea achizitionarii unui calculator prin Euro 200 – program initiat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECI). Tinerii au avut la dispozitie doua saptamani, in perioada 15-31 martie, sa-si depuna cererile, dosarele lor fiind verificate ulterior de catre Comisiile din unitatile si institutiile de invatamant, impreuna cu Comisiile de Ancheta sociala. Insa nu toti acesti elevi vor primi ajutorul financiar de 200 de euro de la stat.
Pentru a fi beneficiari prin programul Euro200, elevii si studentii din invatamantul de stat sau particular trebuie sa indeplineasca anumite conditii, si anume, sa aiba varsta sub 26 de ani si sa provina din familii cu venituri brute lunare de maxim 150 de lei pe membru de familie. Exceptie fac beneficiarii unui calculator de tip desktop, si anume, elevii de liceu care au primit calculatoare in noiembrie 2008. Anul trecut, nici jumatate din cei care s-au inscris in program nu au ajuns in lista finala a beneficiarilor. Din cei 334 de solicitanti din judetul Salaj, doar 162 au primit banii pentru a-si lua un calculator de birou.
Potrivit calendarului Euro200, in data de 1 mai vor fi afisate pe portalul MECI listele de cereri eligibile, urmand ca a doua zi sa apara lista de beneficiari aprobata prin ordinul de ministru. In data de 3 mai, la ora 18, in fiecare unitate de invatamant va trebui afisata lista celor care vor primi banii pentru achizitionarea unui calculator. Depunerea contestatiilor se va face in termen de cinci zile de la afisarea beneficiarilor.