Prostitutia, o afacere neprofitabila in Salaj

Prostitutia, o afacere neprofitabila in Salaj

Salajul pare a fi un judet, cat de cat, linistit daca vorbim de postituate. Cel putin aceasta reiese din datele Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, in cursul anului fiind intocmite doar sase dosare de cercetare penala pentru practicarea prostitutiei. Paradoxal, aproape dublu este insa numarul proxenetilor care s-au ales anul acesta cu dosare penale, prinsi in urma investigatiilor realizate de lucratorii din cadrul Compartimentului de Investigatii Criminale Salaj.

Zalaul pare a fi principala atractie a prostituatelor din judet. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Maria Cristea, sase persoane au fost depistate, in cursul acestui an, practicand prostitutia la nivelul judetului Salaj, toate fiind prinse in flagrant pe raza municipiului Zalau.

Acestea s-au ales cu dosare de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de prostitutie. Conform legilor in vigoare, persoanele prinse in flagrant practicand prostitutia se pot alege fie cu sanctiuni contraventionale conform Legii 61/1991, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, fie cu dosare de cercetare penala pentru practicarea prostitutiei. Anul acesta, politistii nu au aplicat nicio sanctiune pentru practicarea prostitutiei, in schimb au intocmit sase dosare de cercetare penala, in toate cazurile fiind vorba de persoane adulte, domiciliate in judetul Salaj, a declarat purtatorul de cuvant. Potrivit sursei citate, cele sase prostituate risca pedepse cu inchisoarea pentru perioade cuprinse intre 3 luni si 3 ani.

Insa nu doar prostituatele s-au ales cu dosare de cercetare penala. In urma instrumentarii acestor cazuri, politistii au depistat zece proxeneti, pe numele carora au deschis alte dosare de cercetare penala. Acestia risca, potrivit legilor in vigoare, sa stea dupa gratii intre 2 si 7 ani, in cazul indemnului sau inlesnirii practicarii prostitutiei ori tragerea de foloase de pe urma prostituatelor. Legea mai spune ca recrutarea unei persoane pentru prostitutie sau constrangerea la prostitutie se pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

Legalizarea prostitutiei, o solutie?

Prostituatele ar putea scapa insa de cercetarea penala, in cazul in care proiectul legislativ privind legalizarea prostitutiei, initiat de deputatul Silviu Prigoana, ar fi aprobat. Initiativa a starnit nenumarate controverse.

Potrivit initiativei legislative, activitatea cu caracter sexual autorizata (ACSA) desemneaza activitatea cu caracter sexual derulata de persoana care detine autorizarea legala, desfasurata in baza unei intelegeri intre parti si recompensata cu o plata dinainte stabilita. ACSA presupune servicii specifice relatiilor normale dintre cele doua sexe, cu asigurarea respectarii regulilor de igiena si discretie. Relatiile homosexuale sunt interzise. Initiativa legislativa mentioneaza ca ACSA poate fi exercitata de persoane care au implinit 20 ani, sunt apte din punct de vedere medical si sunt autorizate in conditiile legii. De asemenea, se prevede ca au acces la aceste servicii persoanele care au implinit varsta de 16 ani.

Autorizatia pentru exercitarea acestei activitati se elibereaza, la cerere, de catre primarii localitatilor unde urmeaza sa fie desfasurata activitatea, dupa obtinerea unui aviz favorabil din partea structurii specializate a Ministerului Administratiei si Internelor care tine evidenta autorizatiilor emise, se mai arata in textul legislativ.

Persoana care desfasoara aceasta activitate are dreptul la demnitate, dreptul de a refuza clienti sau servicii solicitate, precum si pe acela de a renunta oricand la aceasta activitate, fara instiintarea prealabila a conducerii casei de toleranta si fara plata de penalitati.

Printre obligatiile prevazute in proiectul de lege se numara efectuarea, lunar, a controlului medical, afisarea in mod vizibil in locul autorizat a tarifelor practicate, respectarea duratei programului dinainte stabilit sau pastrarea confidentialitatii cu privire la identitatea clientilor.

Potrivit proiectului de lege, casele de toleranta functioneaza ca societati comerciale si au relatii contractuale cu persoanele fizice autorizate sa desfasoare aceasta activitate. Pentru infiintarea unei case de toleranta este necesara aprobarea Cosiliului Local.

Propunerea legislativa contine, de asemenea, o serie de sanctiuni. Astfel, practicarea de servicii cu caracter sexual contra unei plati, de catre persoane neautorizate, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Pentru obligarea unei persoane sa deruleze activitati cu caracter sexual este prevazuta pedeapsa cu inchisoare de la 5 la 10 ani. De asemenea, recrutarea, obligarea sau determinarea minorilor sa desfasoare activitati cu caracter sexual se pedepseste cu inchisoare de la 7 la 12 ani.

Leave a Comment