Un proiect in valoare de circa un milion de lei, ce vizeaza cresterea ratei de ocupare a locuitorilor din mediul rural inclusiv prin dezvoltarea de activitati in domeniile non agricole, va fi implementat in urmatorii doi ani in mediul rural din judetele Salaj, Satu Mare si Maramures.
Proiectul, intitulat Pastrarea traditiilor satului romanesc prin invatare continua, va fi derulat in perioda octombrie 2009 – septembrie 2011, de Educons Baia Mare, in parteneriat cu Idas Group Zalau, urmand a fi finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU). Bugetul total al proiectului este de 1.060.680 de lei. AMPOSDRU finanteaza derularea activitatilor cu suma de 962.026 lei din care 826.765 de lei provin din Fondul Social European iar 135.261 de lei de la bugetul de stat. Educons in parteneriat cu Idas Group vor contribui cu suma de 98.654 de lei.
Se tot vorbeste de bani europeni si sunt, intr-adevar, foarte multi. Este pacat sa nu profitam de ei. Am pornit la drum cu ideea ca un numar cat mai mare de persoane din mediul rural sa ajunga sa profite de ei, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Rodica Kovacsinszki, managerul de proiect. Proiectul vizeaza cresterea ratei de ocupare din mediul rural, in primul rand prin reducerea deficitului de competente, si se adreseaza persoanelor care nu au un loc de munca, precum si celor ce lucreaza in agricultura de subzistenta, a precizat Camelia Arion, director al Idas Group. Acesta a adaugat faptul ca proiectul ofera un pachet complet de servicii, cum ar fi cele de informare, consiliere, formare profesionala si consultanta pentru ocupare, inclusiv pentru ocuparea prin forme alternative, prin demararea unor afaceri. Elementul de culoare al proiectului este organizarea a doua concursuri, vizand cel mai bun plan de afaceri si cel mai bun proiect, castigatorii urmand a fi recompensati cu suma de 57.000 de lei, a adaugat sursa citata.
Se asteapta sa fie atrasi pentru activitatile proiectului: 1000 de persoane adulte si 500 elevi din clasele VII-X la campanii de informare si constientizare privind oportunitatile de formare si ocupare in domenii non-agricole; 500 persoane la activitati de consiliere si orientare pentru identificarea si valorificarea unor oportunitati de ocupare; 400 persoane la cursuri de initiere, perfectionare sau calificare finalizate cu certificat de absolvire si calificare cu recunoastere nationala. Activitatile vor fi sustinute de personal cu experienta in furnizarea de servicii de consiliere, consultanta si formare profesionala astfel incat se asteapta ca cel putin 15 persoane sa isi porneasca propria afacere, 50 persoane sa isi gaseasca un loc de munca si trei comune, cate una din fiecare judet, sa se constituie ca puncte de informare pentru ocupare si formare profesionala ca urmare a formarii profesionale si dotarii, prin proiect, cu cate un calculator portabil conectat la internet.
La festivitatea de lansare a proiectului de ieri au participat si cativa reprezentanti ai administratiilor din mediul rural din judetul nostru, pe care cei ce implementeaza proiectul spera sa ii aiba alaturi ca si colaboratori.
Prezenta si ea la eveniment, Ida Magdolna Marina, primar al comunei Boghis si presedinte al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara