Programul de sterilizare a câinilor inițiat de un grup de pe Facebook, continuă cu sprijinul Primăriei Zalău

Problema câinilor fără stăpân din Zalău, dar și a celor din județ, este una veche și fără rezolvare definitivă în viitorul apropiat. Este o problemă care ne privește și ne afectează pe toți și în fața căreia suntem direct responsabili. Câinii fără stăpân ajung, în peste 90 la sută din cazuri, să fie omorâți sau sfârșesc după o așteptare de 15 zile în ecarisaj, acolo unde au parte de un tratament care nu mai are nevoie de nicio prezentare suplimentară. Un grup de oameni inimoși pe care îi găsiți pe pagina de Facebook Câinii de la Ecarisaj Zalău (pagina nu aparține serviciului de Ecarisaj de la Citadin ci este un grup privat, n. red.) a găsit înțelegere și sprijin la Primăria Zalău, municipalitatea împreună cu acești voluntari iubitori de animale reușind să pună la punct, anul trecut, un program prin care orice persoană își poate steriliza gratuit câinele în cadrul acestui program. În sediul Primăriei Zalău, la camera 4 se pot face programări, de luni până vineri, între orele 8 -16. 

„Programul a debutat în urmă cu un an și jumătate, este mare păcat că oamenii nu conștientizează și nu înțeleg necesitatea sterilizării câinilor fără pedigree. Aceste animale nevinovate nu trebuie lăsate să se înmulțească pentru că soarta lor este pecetluită încă de la naștere. Câinii, mici sau mari, sunt lăsați să moară de foame, umblă pe străzi, intră prin gospodării, sunt bătuți,alungați, iar dacă scapă de moarte, ajung în cele din urmă la Zalău în serviciul de Ecarisaj acolo unde oricum mor într-un final, pentru că nimeni nu îi dorește. Facem un apel către toți cetățenii, să vină și să beneficieze de acest serviciu absolut gratuit, să ofere o șansă acestor suflete nevinovate dar și nouă, cetățenilor, pentru a nu mai fi nevoiți să asistăm la episoade care nu ne fac deloc cinste.

Este o problemă a comunității și ne privește pe toți, însă, în special este în responsabilitatea fiecărei persoane care deține un animal fără pedigree, să îl sterilizeze. Am aflat că cereri de sterilizare sunt puține, dar noi zilnic primim mesaje și vedem postări pe Facebook cum ca avem 5, 6, sau 10 puiuți, în care este scris cu ușurință <<nu avem ce fac cu ei, dacă nu îi ia nimeni, îi aruncăm!>>.

Vă rugăm, așadar, să conștientizați necesitatea sterilizării animalelor și vă așteptăm mesajele cu solicitări pentru programări la sterilizat, și mai puțin solicitări de preluare a puilor. Pentru alți câini, din categorii care nu se încadrează în condițiile programului sau pentru pisici, ne puteți contacta printr-un mesaj privat  pentru alte opțiuni de sterilizare gratuită”, ne-au transmis reprezentanții grupului Câinii de la Ecarisaj Zalău. Acest program este în pericol de a fi suspendat în condițiile în care nu vor fi suficiente sterilizări, cel puțin un număr care să justifice păstrarea și derularea pe mai departe a acestui program important pentru toate comunitățile. Câinii fără stăpân sau câinii din gospodării fără pedigree care se înmulțesc necontrolat trebuie să primească o șansă, iar singurii care le-o pot oferi suntem noi! Această obligație este prevăzută de lege, dincolo de orice altă obligație morală sau umană, pe care o avem.

Astfel, Legea 258/2013 prevede că sterilizarea câinilor din rase comune, cu sau fără stăpân, este obligatorie, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage o amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Dincolo, însă, de orice sancțiune, fiecare proprietar trebuie să fie conștient de faptul că singura șansă ca acești câini să nu mai dea viață mai departe unor pui ce vor avea parte de o viață scurtă și chinuită este sterilizarea. 

 

 

 

Leave a Comment