Chiar daca au inceput de luni de zile, negocierile referitoare la majorarile salariale ale cadrelor didactice raman in continuare doar la stadiul de discutii. In acest context, sindicalistii din invatamant au trimis la nivelul tuturor unitatilor de invatamant un referendum pentru ca profesorii sa decida sub ce forma de protest sa actioneze: miting sau greva generala. Din primele date, se pare ca rezultatele referendumului organizat la inceputul lunii aprilie in unitatile scolare din judetul Salaj sunt in ton cu cele constatate la nivel national. Cele mai multe cadre didactice sunt gata sa boicoteze desfasurarea tezelor cu subiect unic organizate in luna mai, totodata si examenul de bacalaureat. Dupa cum a precizat Eusebiu Lehene, presedintele Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj, profesorii au avut de ales intre a organiza mitinguri de protest, greva generala sau sa boicoteze examenele nationale. Nu am reusit sa centralizam toate datele, dar, din cele analizate, peste 70 la suta din profesori au iscalit pentru blocarea examenului de bacalaureat si a tezelor cu subiect unic. Astfel ca, la sfarsitul saptamanii viitoare, cand ne vom intalni cu toate sindicatele din invatamant, vom lua o decizie, a afirmat Lehene.
Salariile profesorilor – marite la Pastile cailor
Nemultumirile cadrelor didactice nu se opresc aici. Nu numai ca nu li se majoreaza salariile, ba, mai mult, multi dintre profesori vor ramane fara un loc de munca. Rectificarea bugetara care a taiat de la Ministerul Educatiei peste 600 de milioane de lei va conduce la reducerea personalului din invatamant. In plus, numarul celor pusi pe tusa va creste si ca urmare a modificarilor din planul cadru de liceu, una dintre cauze fiind desfiintarea claselor de profesionala, ne-a declarat liderul LSI Salaj. El a adaugat ca retragerea fondurile alocate in educatie ar putea duce la imposibilitatea de a plati salariile profesorilor catre finele anului. De aceeasi parere este si Ioan Abrudan, inspectorul general scolar al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, insa dintr-o perspectiva ceva mai optimista. Cred ca in acest an, mai ales ca e fenomen de criza, sansele ca dascalii sa primeasca majorari salariale sunt foarte mici. Nici investitiile nu vor mai fi la nivelul celor de anul trecut, dar vor continua, totusi, ne-a declarat Abrudan. Alte nemultumiri vizeaza si deciziile legate de modul in care se face descentralizarea in invatamantul preuniversitar, implicarea prea mare a primarilor in scoli, reducerea cu 30 la suta a sporurilor salariale si subfinantarea cercetarii, motiv pentru care sute de angajati din acest domeniu si-au pierdut locul de munca. Eusebiu Lehene a subliniat ca se doreste, la nivelul federatiilor sindicale, incheierea unui acord privind descentralizarea unitatilor de invatamant pentru cativa ani, pentru ca nu este normal ca primariile sa se ocupe de administrarea unitatilor de invatamant.