Produse de protectie solara si autobronzante, fara pret si expirate

Produse de protectie solara si autobronzante, fara pret si expirate

Un control efectuat de inspectorii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Salaj, in perioada 24 – 31 iulie, privind comertul produselor cosmetice de protectie solara (pentru bai de soare sau pentru plaja) si a autobronzantelor (pentru bronzare fara soare ori sunless), a scos la iveala ca anumiti operatori economici din judetul Salaj au uitat pe rafturi produse expirate ori sa le eticheteze la pretul corect. Potrivit directorului coordonator adjunct al CJPC Salaj, Dorina Rednic, controlul s-a desfasurat la opt operatori economici din judet, la care s-au verificat produse in valoare de 3.853 de lei. La patru operatori economici din cei verificati s-au gasit produse neconforme in valoare totala de 1.075 de lei. La unul au fost depistate produse care nu se incadrau in data durabilitatii minimale de consum, fiind expuse la comercializare produse cosmetice cu termenul de valabilitate expirat in valoare de 81 de lei. Tot aici au fost gasite produse de 28 de lei fara a avea elementele de identificare, caracterizare si utilizare traduse in limba romana. La alti trei operatori s-au gasit produse cosmetice de plaja in valoare de 966 de lei, la care nu era afisat pretul corespunzator pe unitatea de masura, ne-a declarat Rednic. Astfel, in urma controalelor, cei patru comercianti s-au ales cu amenzi in valoare de 200 de lei si trei avertismente, au fost oprite definitiv de la comercializare produse de 81 de lei si s-au oprit de la vanzare produse in valoare de 28 de lei, pana la intrarea in legalitate.

Leave a Comment