Declaraţiile anuale privind livrările şi vânzările de lapte pentru anul 2010-2011 ale cumpărătorilor şi ale producătorilor deţinători de cotă de lapte se depun la centrele APIA până în data de 14 mai 2011. Producătorilor de lapte care nu depun în termenul stabilit declaraţia anuală privind cantităţile comercializate, li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională. Sancţiunea retragerii cotelor individuale nu va fi aplicată dacă producătorii deţinători de cotă vor transmite împreună cu declaraţia anuală şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal.
Potrivit informaţiilor furnizate de Ioan Iacoş, specialist în administrarea cotei de lapte din cadrul APIA Sălaj, pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 14 mai. Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,02 la sută din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Şi cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării.
În judeţul Sălaj sunt 4.577 de producători şi 14 persoane care depun declaraţiile provenite din convenţii temporare. La nivelul centrelor locale APIA repartizarea producătorilor de lapte este următoarea: Cehu Silvaniei – 838, Crasna – 740, Ileanda-426, Jibou-555, Şimleu Silvaniei-1263, Zalău-656, Zimbor-99. Ioan Iacoş a arătat că până la această dată în Sălaj s-au editat şi împărţit formularele şi listele nominale pe producători în centrul din Cehu Silvaniei. După primirea declaraţiilor de la producători, datele vor fi înregistrate şi procesate electronic, şi ulterior transmise la nivel naţional. Interesul nostru este ca producătorul să nu fie supus depăşirii cotei de lapte, pentru a nu fi penalizat. Uniunea Europeană ne sancţionează cu 28,34 euro pentru fiecare 100 de litri de lapte care depăşesc cota aprobată. Anul de cotă se încheie în 30 septembrie, până atunci se procesează toate datele referitoare la România şi a apoi se transmit la UE.