Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Salaj, in colaborare cu Directia de Sanatate Publica Salaj si Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, desfasoara incepand cu luna august, un proiect in scopul prevenirii consumului de droguri si alte substante novice adresat mamicilor, dar si tinerelor care urmeaza sa aiba copii. Coordonatorii proiectului intitulat Copilul tau TE PRIVESTE! au luat aceasta initiativa ca urmare a rezultatelor unor studii efectuate pe plan mondial care arata o tendinta de extindere a fenomenului consumului de droguri in randul tinerilor.
Ingrijorator este faptul ca trendul de consum de droguri in randul femeilor a cunoscut o ascensiune considerabila. Numai in Romania procentul fumatoarelor a crescut de la 12 la suta in anul 2000, pana la 25 la suta in prezent. Astfel, considerand consumul de droguri la viitoarele mame un fenomen ce pune in pericol generatiile viitoare, ne-am propus, prin realizarea proiectului, sa ajutam viitoarele mame sa constientizeze riscurile si consecintele consumului de droguri pe parcursul sarcinii, dar si sa sustinem dorinta lor de renuntare la consum prin prezentarea serviciilor oferite de CPECA si modalitatile de accesare a lor, a declarat coordonator al CPECA Salaj, Merce Valer.
Activitatile se vor desfasura in perioada 1 august – 20 decembrie 2010, cu sprijinul medicilor ginecologi din judet, care, impreuna cu coordonatorii proiectului, vor prezenta subiectilor studiului informatii privind riscurile si consecintele consumului de alcool, tutun sau alte droguri gravidelor si tinerelor mame internate in sectiile Obstetrica si Ginecologie ale spitalelor din Zalau si Simleu Silvaniei, precum si celor care sunt in evidenta celor 11 cabinete de Obstetrica – Ginecologie individuale din judet.
Conform ultimelor studii realizate de Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului Bucuresti, 25 la suta dintre femeile gravide continua sa fumeze si in timpul sarcinii. Studiile nationale privind consecintele, practicile si atitudinile populatiei generale in legatura cu consumul de droguri, realizate de catre Agentia Nationala Antidrog in 2004 si 2007, evidentiaza o prevalenta a cresterii consumului de alcool in randul populatiei feminine la categoria de varsta 25-34 ani, de la 73,7 la suta in 2004 la aproape 83 de procente in 2007.