Primele acțiuni concrete în rezolvarea problemei deșeurilor vegetale din gospodăriile zălăuanilor

Reprezentanții municipalității împreună cu reprezentanți ai Companiei de Apă Someș S.A. – sucursala Zalău, ai A.D.I – Ecodes Sălaj, dar și specialiști în agricultură, au participat, joi, 18 octombrie 2018, la o întâlnire cu delegații unor firme din Germania și Austria, care au prezentat câteva proiecte de instalații de reciclare a deșeurilor vegetale, implementate în țări din U.E., urmând ca acestea să intre și pe piața din România.
Primăria Zalău a anunțat, într-un comunicat de presă, că aceste instalații, denumite linii de reciclare deșeuri, se compun din echipamente/utilaje, fiecare îndeplinind funcții diferite (de sortare deșeuri, balotare, tocare, mărunțire, spălare, uscare și compostare) și că se dorește aducerea și inspalarea lor și în municipiul Zalău.

“Pentru a avea un randament ridicat, aceste linii trebuie proiectate (dimensionate) în mod corespunzător în funcție de tipul materialului de reciclat și volumul de deșeuri care se va prelucra. În urma procesului tehnologic rezultă cantități însemnate de energie termică, electrică, biogaz, compost fertilizator care pot fi introduse în sistemul național energetic sau pot fi folosite pentru consumul propriu al comunității. Ca urmare, după această prezentare se va analiza posibilitatea cooperării în această direcție”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Zalău.

Demersurile făcute de cotidianul Magazin Sălăjean în nenumăratele articole și editoriale dedicate problemei deșeurilor vegetale ale zălăuanilor care locuiesc la casă, dau, așadar roade, după ani în care administrațiile – cea trecută și cea actuală) nu au făcut nimic concret pentru a rezolva problema deșeurilor vegetale în municipiu.

Totodată, scrisorile sau mailurile primite de la cititori, multe dintre ele publicate la rubrica “Opinia cititorului” au contribuit, de asemenea, la concretizarea demersurilor oficiale în rezolvarea acestei probleme, extrem de importantă, cu care zălăuanii care au gospodării se confruntă de mulți ani.

Singura posibilitate pe care cetățenii o au în prezent este aceea de a depozita aceste deșeuri în saci din material plastic oferiți contra cost de Brantner (6 lei pentru un sac în care, așa cum știm, nu pot fi depozitate resturi voluminoase vegetale, crengi sau gazon) sau aruncarea acestor deșeuri, cu încălcarea legii, în pădurile din apropierea municipiului sau, mai rău, în containerele de gunoi de la blocuri.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment