Primăria Zalău va cumpăra terenuri pentru a extinde parcul industrial

Primăria municipiului Zalău va forma o comisie de negociere pentru achiziționarea de terenuri pe care se va extinde parcul industrial al orașului în vederea dezvoltării economice. Municipiul Zalău a identiticat ca prioritate pentru următorii șase ani dezvoltarea și diversificarea economiei locale, creșterea locurilor de muncă și a veniturilor locuitorilor săi. Acest lucru poate fi realizat printr-o serie de măsuri de îmbunătățire a infrastructurii orașului, de încurajare a culturii anteprenoriatului, de dezvoltare a resurselor umane și de reintroducere pe piața muncii a acelor grupuri dezavantajate din cauza lipsei de pregătire sau a gradului de alfabetizare. Atragerea de investiții, cu capital român sau străin, reprezintă o altă modalitate de creștere a economiei locale. Experiența ultimilor ani arată că decizia unei companii de a investi depinde în mare măsură de oferta de terenuri disponibile, cu infrastructura necesară aferentă.
”Deși în municipiu există terenuri destinate dezvoltării economice, acestea sunt în proprietate privată. Primăria a construit șoseaua ocolitoare astfel încât să pună în valoare terenurile pentru activități economice, respectiv zona Parc Industrial Zalău Vest în suprafață totală de 158 de hectare, din care cea mai mare parte reprezintă terenuri libere. Parcul Industrial Zalău Vest este situat în vecinătatea zonei industriale existente și, până acum, Primăria nu a realizat investiții în infrastructură deoarece nu deține proprietăți în zonă. Pentru a demara investiții private în această zonă este nevoie de o primă investiție care, în acest moment, nu poate fi realizată decât printr-o intervenție publică”, afirmă Ramona Butcovan, șeful Serviciului Managementul Proiectelor, responsabil cu elaborarea strategiilor de dezvoltare. Prin programele de finanțare europene din perioada următoare vor putea fi finanțate infrastructuri de afaceri ce vor viza cercetarea și inovarea, însă, în lipsa unor spații și terenuri aflate în proprietatea municipiului și pretabile dezvoltării de activități economice, municipiul nu va putea să atragă aceste fonduri.
”Considerăm oportună și necesară achiziția de teren în zona Parcului Industrial Zalău Vest în vederea dezvoltării aici a unor activități economice, cu surse atrase sau prin parteneriate cu agenți economici. Realizarea unui astfel de proiect de către municipalitate ar deveni astfel germenele de dezvoltare al întregii zone, cu efecte nu doar pe teritoriul municipiului Zalău, ci și în zonele limitrofe. Obiectivul final al unei astfel de investiții este diversificarea economiei locale și dezvoltarea de noi activități economice, crearea de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor populației”, susțin reprezentanții municipalității.

Zalăul vrea să fie și centrul zonei metropolitane
În luna aprilie, Consiliul Local Zalău a aprobat achiziția unui serviciu de consultanță, în valoare de 22.000 de lei, care va analiza oportunitatea constituirii unei zone metropolitane, care să aibă ca oraș polarizator municipiul Zalău și care să cuprindă comunele pe o distanță de 30 de kilometri, precum și orașele Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei. ”Ne dorim înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Zalău pentru a accesa mai ușor fonduri europene și pentru a gândi o dezvoltare integrată. Asociația va fi condusă prin rotație de către un primar și va cuprinde o zonă cu o populație cât mai mare”, a precizat primarul Radu Căpîlnașiu.

One Thought to “Primăria Zalău va cumpăra terenuri pentru a extinde parcul industrial”

  1. Anonim

    banuiesc ca de la crecan le luati !…

Leave a Comment